Zmei Trei – Concert de Ziua Europei la ICR Berlin

Institutul Cultural Român din Berlin organizează joi, 9 mai 2013, ora 19,30, de Ziua Europei, un concert de folk progresist cu influenţe jazz susţinut de formaţia Zmei Trei, reprezentată de Mihai Victor Iliescu – chitară, Paula Ţurcaş – voce şi de Oli Bott – vibrafon.


Ziua Europei este unul dintre simbolurile menite să promoveze unitatea în rândul europenilor şi este celebrată în toate ţările membre ale Uniunii Europene. Cunoscută şi ca Ziua Schuman, comemorând declaraţia istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, această zi este un prilej pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene să îşi aducă aportul la noua identitate europeană cu ceea ce consideră a fi tradiţional şi universal, în acelaşi timp.

Programul muzical al serii organizate de ICR Berlin pleacă de la titluri cunoscute din folclorul românesc şi repertoriul universal, prelucrate într-o manieră de jazz: „Doină din Maramureş“, „Balada lui Iancu Jianu“, „Să-mi cânţi, cobzar“, „Trurli“, „Tărăncuţă, ţărăncuţă“, „Septembrie“, „Până când nu te iubeam“, „Lume, Lume“, „Besame Mucho“ ş.a.

Formaţia Zmei Trei a debutat în anul 2011 la Atelierul de Producţie din Bucureşti în deschidere la Shukar Collective şi de atunci a susţinut concerte pe scene renumite din Berlin, Bruxelles şi Bucureşti. Zmei Trei îşi definesc repertoriul ca pe „o muzică aspră cântată cu suflet – o muzică directă, dreaptă, tăioasă ca o lamă, fără ascunzişuri, fără false identităţi“.

Mihai Victor Iliescu a înfiinţat Zmei Trei în 2001. Pasionat de chitară încă din copilărie, a urmat studii de
drept la Bucureşti şi la Londra. La Berlin a studiat chitara cu Prof. Rainer Feldmann şi jazz cu Alexej
Wagner.

Paula Ţurcaş (soprană) a studiat la Academia de Muzică din Cluj şi apoi la Hochschule Musik und Theater Zürich. Între 2005 şi 2007 a fost membru al Schweizer Opernstudios Biel, apoi a absolvit cursul postuniversitar de muzică contemporană din Lugano, cu Maria Castellani. În cadrul Academiei Internaţionale Haendel din Karlsruhe şi-a consolidat stilul interpretativ în muzică veche.

Oli Bott a studiat vibrafon şi compoziţie la Berklee College of Music din Boston, unde i-a avut profesori pe Gary Burton şi Bob Brookmeyer şi unde a absolvit cu distincţia summa cum laude. La Berlin compune pentru propria sa orchestră de jazz, pentru radio şi TV, Distins cu Premiul NDR pentru dirijori de jazz, Premiul I la Concursul de Improvizaţie de la Leipzig, Europe Jazz Contest şi Wayne Shorter Award, USA.

La finalul serii muzicale va avea loc o degustare de vinuri româneşti pusă la dispoziţie de www.rumanischeweine.de.

INFO

www.icr.ro/

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Jazz in Copou – Jam Session Night @Meru

Film la Meru: Plimbare sub clar de lună cu bunicul @Kinedok

Film la Meru: ”Hala Matache Măcelarul-O rană urbană adâncă”

Expoziţia de fotografie “În căutarea lui Ţepeş Voievodul”, Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Franţa

Scrie un comentariu: