Ziua Universală a Iei la EURO 2016

ZIUA IEI PARIS

Țările ale căror echipe participă la EURO 2016 au oportunitatea să își promoveze cultura în cadrul evenimentului global „Les Berges de l’Europe”. Pe o distanță de 2,3 km, pe malul stâng al Senei, între Muzeul Orsay și Podul Alma, celor 24 de state le-au fost repartizate suprafețe între 50 și 100 de mp pe care pot să le folosescă și să le anime zilnic, pe întreaga durată a Campionatului. Piața din fața Primăriei din Paris, redenumită Place de l’Europe, a devenit spațiul în care se poate accesa, gratuit, de către publicul larg un program special de evenimente, printre care se numără și cele organizate de Institutul Cultural Român (ICR).

ICR, în spațiul Agora, punctul de întâlnire al tuturor participanților la „Les Berges de l’Europe”, dar și la standul propriu va organiza, în data de 24 iunie, o zi românească, dedicată Zilei Universale a Iei. La stand vor fi prezentate două expoziții de fotografie: una a Institutului Cultural Român, cu imagini din arhiva proprie, și una a arhitectului Andrei Mărgulescu. În Agora va avea loc concertul „De la Edith Piaf la Maria Tănase”, susținut de Jezebel (Izabela Barbu), împreună cu alți trei muzicieni, Alexandru Burcă, Dan Incrosnatu şi Victor Solomon, şi o prezentare a colecţiei ,,Rădăcini”,  realizată de tânărul designer Alina Mărgulescu, care are drept sursă de inspirație costume tradiţionale româneşti.

Concertul Izabelei Barbu, precum şi pezentarea colecţiei Alinei Mărgulescu vor fi reluate, în 25 iunie, la Ambasada României în Franţa, în cadrul unui al doilea eveniment, destinat în special comunităţii diplomatice din Paris, dar nu numai.

Expoziţia de fotografie a arhitectului Andrei Mărgulescu, denumită „Arhitectura românească contemporană”, cuprinde o serie de fotografii descriptive care valorizează producţia contemporană de arhitectură românească de cea mai bună calitate. Majoritatea imaginilor expuse au fost publicate în revistele de specialitate, ca modele de bună practică, iari multe dintre ele au fost premiate.

Proiectul ,,Rădăcini” continuă, într-o modalitate contemporană, tipologii tradiţionale româneşti şi promovează ideea că patrimoniul tradiţional rural românesc poate avea o nouă viaţă estetică, ce transcende strictul său context istoric. Prezentarea îşi propune să genereze un dialog cultural şi artistic pe marginea potenţialului de noutate adus de tradiţiile româneşti, în contextul zilei de 24 iunie, declarată Ziua Universală a Iei, colecţia conţinând piese realizate din borangic ţesut la război, aplicaţii cusute manual, cu motive tradiţionale, şi aplicaţii de piele ce urmăresc linia decoraţiunilor tradiţionale.

Participanţi: Andrei Mărgulescu, arhitect; Alina Mărgulescu, designer vestimentar;  Izabela Barbu, interpretă; Victor Solomon, Dan Derscanu, Alexandru Burcă şi Dan Incrosnatu, instrumentişti.

INFO

Institutul Cultural Roman

www.icr.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Garden of Day Dreams Iasi

”Cina de adio”, o comedie despre prieteni si cum sa scapi de ei

Let’s Get Funky @Skin Social Summer Edition

Ladies Weekend @Oxford Pub

Scrie un comentariu: