Ziua Unirii Principatelor Române | Italia și Unirea Principatelor

În primul semestru al anului 2021 Accademia di Romania in Roma prezintă publicului italian o serie de materiale documentare realizate de specialiștii MNIR pornind de la imagini și documente de arhivă, obiecte de patrimoniu care își propun să pună în valoare numeroasele legături dintre România și Italia consolidate de-a lungul timpului, bazate pe afinități culturale și lingvistice și definite de personalitățile marcante ale celor două țări, care, însuflețite de valori comune, au contribuit la construirea națiunilor lor independente și suverane într-o Europă a păcii și a valorilor liberale.

Evenimentul este organizat cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană.

În vederea celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, propune publicului său un material documentar realizat de specialiști ai Muzeului Național de Istorie a României care evocă prin imagini de arhivă și obiecte de patrimoniu paralelismul istoric al proceselor de unificare și formare a statului național în peninsula italică și în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Materialul documentar va putea fi urmărit AICI.

Risorgimento-ul a fost nu doar un eveniment italian, ci unul european, conturat de politica internațională și mai ales de luptele celorlalte popoare pentru independență sau unitate națională. Aceste popoare se aflau toate sau aproape toate la est de peninsula italiană. În întreaga Europă, în secolul al XIX-lea, ideea naționalității s-a afirmat treptat și cu forță, datorită mai ales activismului multor societăți secrete, precum La Carboneria din Italia sau Frăția din România.

Prin urmare, fenomenul formării statelor naționale a fost european, dar a avut, pe de o parte, Italia drept principal model (precum și unificarea germană ca variantă), iar, pe de altă parte, și-a găsit cea mai mare manifestare în crearea Statelor naționale aflate între Marea Baltică și Marea Neagră, fiecare cu o cronologie cu totul diferită de celelalte, din moment ce imperiile supranaționale au avut o capacitate diferită de rezistență politică, militară și culturală la atacul pe care l-a adus împotriva lor ideea naționalității.

Procesul unitar italian și procesul de formare a statelor naționale din Europa de Sud-Est au fost, în concluzie, aspecte diferite ale unei mari transformări geopolitice a continentului european, a unei schimbări profunde a societăților europene din care nu au lipsit relațiile internaționale care s-au alcătuit și care au determinat influențe reciproce.

Conclusivă în procesul de unificare italiană, perioada de trei ani 1859-1861 coincide cu fundamentarea nucleului Statului unitar român. Cu toate acestea, explicația participării românești la istoria risorgimentală creată în atâtea episoade memorabile de către Italia nu trebuie căutată în simpla coincidență cronologică a procesului de unificare. Este necesară premisa existenței unei consonanțe programatice, a unei concomitențe de idealuri, a unor acțiuni convergente către același scop. Așa cum este necesar să se asocieze aceste motive cu „laitmotivul” – obiectivul identic – forța legăturilor de stirpe și spirit, sentimente înnobilate de tradiții păstrate cu religiozitate, însuflețite și îmbogățite cu noi semnificații etico-politice tocmai în Risorgimento și prin Risorgimento.

Renăscută din punct de vedere lingvistic și cultural, România a luat drept model civil și politic Italia Risorgimento-ului. Programul național românesc a fost format în același timp cu cel italian, iar pentru cei care priveau Italia în mod izolat, invitația de a face această remarcabilă paralelă era implicită. Acest lucru s-a putut observa clar în îndemnul pronunțat de Dumitru Brătianu la Paris în 1847:

Risorgimento-ul a reprezentat pentru români un potențial de modelare care nu s-a încheiat dincolo de limitele înguste ale statelor mari și mici ale Peninsulei dinaintea unirii. La fel ca italienii față de dușmanii libertății, independenței și unității italiene, românii au trăit o experiență similară față de trei imperii decadenti, dintre care unul, Austria, oprima ramuri ale ambelor popoare. Ca și în cazul Italiei, Europa politică și opinia europeană trebuiau să recunoască existența unei naționalități cu o individualitate marcată în fiecare ramură a vechii Dacii romane”. (Francesco Guida, Italia e Romania verso l’Unità nazionale, 2011)

INFO

Accademia di Romania

www.icr.ro/roma

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Cântecul numelor uitate | Cinema Ateneu

Iașul s-a transformat într-un platou de filmare

Caravana ŠKODA la ERA Shopping Park

Noi provocări pentru Patricia Pop, prima femeie care traversează România cu tractorul

Scrie un comentariu: