Ziua Porților Deschise la Școala „Varlaam Mitropolitul”

Școala „Varlaam Mitropolitul” organizează în data de 17 noiembrie „Ziua Porţilor Deschise”, eveniment coordonat de Clubul Părinților. Cei interesați de oferta educațională a școlii sunt invitați, între orele 10:00 – 15:00, la sediul de pe str. Lascăr Catargi, nr. 33.

Participanții vor putea vizita sălile de clasă, sala multimedia, laboratoarele, biblioteca, cafeteria, sala de mese, sala de sport și cabinetul de muzică. Prezentarea școlii va fi realizată din perspectiva părinților și copiilor ce sunt implicați în procesul educațional dezvoltat de Școala Varlaam. Programul de studiu se axează pe învățarea personalizată, ce dezvoltă atât dimensiunea cognitivă, cât și pe cea emoțională, dar și spirituală a fiecărui elev și valorifică competențele necesare în contextul societății actuale.

În intervalul 12:00 – 13:00 va avea loc prezentarea Liceului Varlaam, în Sala Multimedia, de la etajul al doilea. Viitorii liceeni pot alege între profilul Filologie și Media (specializarea filologie) și cel de Științe și Antreprenoriat (specializarea științe ale naturii).

Oferta educațională pentru acest nivel de studiu propune:
– Experiențe de învățare personalizate, prin definirea individualizată a obiectivelor educaționale și prin participarea la activități practice de tip internship și implicarea în proiecte ale comunității;
– Alegerea unui profesor mentor care coordonează parcursul de învățare personalizat și care urmărește, alături de tânărul implicat, familie și profesori, desfășurarea tuturor activităților necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite;
– Infrastructura informatică pentru o învățare modernă și eficientă prin utilizarea Chromebook-urile de fiecare elev și profesor. Toate suporturile de lecție, temele și proiectele sunt gestionate cu ajutorul platformei Google Classroom.

Școala „Varlaam Mitropolitul” se află sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei și a fost înființată în 2010. În prezent, aproximativ 400 de copii învață în această instituție.

INFO

Scoala Varlaam Mitropolitul

Adresa: Str. Lascăr Catargi nr. 33, 700107, Iaşi

Webwww.scoalavarlaam.ro

FBwww.facebook.com/ScoalaVarlaamMitropolitul

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: