Ziua Limbii Române la Căușeni

Ziua Limbii Romane 31 august 2012

Institutul Cultural Român Mihai Eminescu, de la Chişinău, organizează o donaţie de carte pentru profesorii de limbă română şi de istorie la Căuşeni, pentru a marca Ziua Limbii Române în Republica Moldova.

De asemenea, pentru locuitorii sectorului Botanica din Chişinău este o sărbătoare dublă. La intersecţia Bulevardului Dacia, colţ cu Bulevardul Cuza Vodă, va fi inaugurat bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Lucrarea este o donaţie a Consiliului Judeţean Prahova. Potrivit pretorului sectorului Botanica, Vladimir Guriţenco, bustul deja a fost instalat, iar joi se făceau ultimele lucrări de amenajare. „ Locul este potrivit şi credem că şi bustul o să se privească bine”, a spus pretorul. Bustul este realizat de sculptorul român Constantin Ionescu şi costă zece mii de euro. Are o înălţime de un metru, iar la bază – 43×52 centimetri. Este confecţionat la comanda Societăţii cultural-istorice „Mihai Viteazul” şi a Fundaţiei „Constantin Stere”.

Program

Manifestările culturale din 31 august, dedicate Sărbătorii Naţionale “Limba Noastră cea Română”, vor începe la Chişinău la ora 9.00 şi se vor încheia la ora 24.00, anunţă Moldpres.

  • Ora 9.00: la Academia de Ştiinţe a Moldovei va avea loc o şedinţă solemnă a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare, dedicată acestei sărbători.
  • De la ora 10.00: vor fi depuse flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt din centrul capitalei, precum şi pe Aleea Clasicilor Literaturii Române.
  • De la ora 10.15: în Grădina publică “Ştefan cel Mare şi Sfînt” vor avea loc discursuri, alocuţiuni, recitaluri de muzică şi poezie. Vor participa oaspeţi din România şi Ucraina, precum şi scriitori, profesori, studenţi.
  • Ora 11.00: “În Ţara lui Guguţă” este genericul unui spectacol, cu participarea scriitorului Spiridon Vangheli, care se va desfăşura tot în Grădina publică “Ştefan cel Mare şi Sfînt”. Vor avea loc jocuri, concursuri, ateliere de creaţie.
  • Ora 12.00: Începe cea de-a XXI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte, la Biblioteca Naţională.
  • ora 14.00: Casa Limbii Române “N. Stănescu” va găzdui un colocviu cu genericul “Limbă, cultură, istorie la Est de Prut”.
  • De la ora 17.00: Un spectacol muzical, dedicat Sărbătorii Naţionale “Limba Noastră cea Română”, va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Vor evolua Orchestra de muzică populară “Lăutarii”, soliştii Adriana Ochişanu, Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Ioana Căpraru, Nicolae Furdui-Iancu. După aceasta, în scenă vor ieşi Orchestra municipală de muzică populară a fraţilor Advahov, precum şi cîntăreţii Zinaida Julea, Igor Cuciuc, Nina Crulicovschi, Anatol Mîrzenco, Lidia Botezatu şi Radu Dolgan, Anatol Dumitraş, Silvia Grigore, Ricu Vodă, Anastasia Lazariuc, Cristi Aldea-Teodorovici. Vor mai concerta formaţiile “Catharsis”, “Akord”, interpreţii Pasha Parfeni, Alex Calancea band, Tania Cerga, Natalia Barbu, Cătălin Josan, trupa “Vunk” din România etc. Spectacolul muzical va dura pînă la miezul nopţii.

Info

Email: ecaterina@icr.ro

Website: www.icr.ro/chisinauwww.icr.ro

Facebook: www.facebook.com/pages/ICR-Chisinau/352939534724246

sursa: www.ziuaveche.ro

 

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: