Ziua Educaţiei Nonformale – cea mai lungă zi din an!

ziua-educatiei-nonformale-zen-2013Ziua Educaţiei Nonformale (ZEN) a ajuns la a treia ediţie! O zi cât două, ZEN va avea loc anul acesta pe 11 şi 12 octombrie, aducând din nou în prim plan activităţi de educaţie nonformală ce au loc la nivel naţional. Scopul evenimentului este să promoveze învăţarea prin metode şi activităţi de educaţie nonformală.

Ziua Educaţiei Nonformale este o iniţiativă a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), prin programul Tineret în Acţiune.

Toţi cei implicaţi în educaţia nonformală la nivel naţional – organizaţii neguvernamentale, şcoli, companii, biserici, instituţii publice, biblioteci, muzee, instituţii culturale, dar şi grupuri informale de persoane care cred în educaţia nonformală – sunt invitaţi să marcheze această zi prin includerea activităţilor de educaţie nonformală pe care le realizează – fie în mod special, cu această ocazie, fie în mod obişnuit, ca parte a activităţilor curente – în cadrul calendarului naţional ZEN.

“Ziua Educaţiei Nonformale este o ocazie de a arăta cum putem învăţa, prin educaţia nonformală. Este o zi care arată ceea ce se întâmplă, de fapt, în fiecare zi – oameni implicaţi, care cred în învăţare, care se implică în mod activ şi creativ şi care încearcă să schimbe ceva în jurul lor prin învăţarea nonformală – prin activităţi şi metode specifice, cu entuziasm şi încredere! Asta înseamnă Ziua Educaţiei Nonformale!”, spune Andrei Popescu, coordonator Tineret în Acţiune în cadrul ANPCDEFP.

INFO

Detalii despre ZEN, modalitatea de a înscrie un eveniment în cadrul calendarului naţional ZEN, cât şi evenimentele înscrise până în acest moment sunt disponibile aici:

Persoană de contact: Miruna Covaci

E-mail: miruna.covaci@anpcdefp.ro

Telefon: 021.201.07.63

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: