Zilele Recoltei Editoriale 2020

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași vă invită, Joi, 10 Septembrie 2020, ora 16.00, să participați la deschiderea oficială a celei de a VIII-a ediții a târgului de carte ”Zilele Recoltei Editoriale”, un eveniment dedicat editurilor ieșene.

Evenimentul se va desfășura în perioada 10-12 Septembrie 2020, în Parcul Copou.

În cadrul ediției de anul acesta au fost invitate să participe douăsprezece edituri din Iași (Editura ”DanaArt”, Editura ”Princeps Multimedia”, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Editura ”Vasiliana”, Editura ”24 Ore”, Editura ”Cartea Românească Educațional”, Editura ”Performantica”, Editura ”Artes”, Editura ”Gr.T.Popa”, Editura ”Timpul”, Editura ”CronEdit”, Editura ”Alfa”), iar cărțile prezentate ating mai multe genuri literare: proză, poezie, arte plastice, teatru, filosofie.

Pe tot parcursul târgului, între orele 10.00-18.00, în cadrul lansărilor de carte, care vor avea loc pe scena amplasată în fața bustului lui Mihai Eminescu, cititorii se vor putea întâlni cu autorii cărților de la care vor putea obține autografe pentru cărțile achiziționate.

În data de 12 Septembrie, la ora 16.00, se vor acorda mai multe premii, dintre care amintim: Premiul ”Proiect Editorial”, Premiul ”Cartea Anului”, Premiile ”Zilele Recoltei Editoriale”, Premiul ”Cartea de Poezie”, Premiul ”Cartea de proză”, Premiul ”Restitutio”, Premiul de debut, Premiul ”Cartea de Publicistică”, Premiul ”Cartea de artă” și altele pentru cele mai bune cărți din cadrul târgului.

În încheierea târgului, în data de 12 Septembrie 2020, începând ora 17.00, pe scena din Parcul Copou se va juca spectacolul de teatru ”Adio E.B.”, în regia lui Radu Mihoc. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Directorul evenimentului este poetul și publicistul Adi Cristi, Director al Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.

INFO

Casa de Cultură “Mihai Ursachi”

Bd. Carol 1, Parcul Copou, Iasi

www.facebook.com/culturacopou

PE ACEEASI TEMA:

Ziua Limbii Române | Casa de Cultură “Mihai Ursachi”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Babyteeth: Prima iubire | Cinema Ateneu

The best of | Corul academic Gavriil Musicescu

SFR aduce premiere românești de top la Iași

„ILFOVEANU 2020” | Expoziție-eveniment

Scrie un comentariu: