Zilele Nordului: Dupa aproape un secol, la Darabani se deschide Muzeul Nordului

Zilele Nordului: Dupa aproape un secol, la Darabani se deschide Muzeul Nordului. Muzeul este gazduit de conacul Bals si va fi inaugurat sâmbata, 9 august. Organizatorii Zilelor Nordului au anuntat si programul festivalului.

Muzeul este gazduit de conacul Bals, cladire monument istoric, pe vremuri resedinta a hatmanului Moldovei, iar la înfiintarea sa au contribuit Asociatia Nord, Primaria Darabani si colectionarul local Dumitru Haha. Patrimoniul initial contine aproape 500 de exponate, grupate în colectii reprezentative pentru regiunea Moldova de Nord – nordul Basarabiei – Bucovina de Nord. Exponatele provin din judetele Botosani, Suceava si Iasi, din regiunea Cernauti-Herta si din Basarabia.

Colectia de Istorie a Nordului contine obiecte de arheologie, documente, numismatica si fotografie veche din regiunea Nordului, obiecte vechi bisericesti si exponate ale civilizatiei evreiesti, foarte importanta în acest spatiu la finalul secolului al XIX-lea. Între cele mai valoroase exponate ale salii de istorie sunt un Penticostarion din 1757 si volumul „Procesul locuitorilor din Darabani înaintea curtii cu jurati de la Dorohoi” (1879) – carte unicat în România, care înfatiseaza cel mai mare proces din istoria justitiei românesti de pâna atunci, printre ai carui actori au fost Titu Maiorescu (ca avocat) si Nicolae Iorga (ca ministru si jurnalist).

Colectia „Militaria” propune casti si uniforme militare, arme si statii radio, generatoare de ton morse, documente si fotografii din cele doua razboaie mondiale. Sunt expuse aici un brevet militar din 1906, un aparat foto Leica din 1926 si o ranita ruseasca de razboi. În Colectia de Etnografie sunt prezentate obiecte care tin de arta lemnului în spatiul traversat de râul Prut, obiecte de gospodarie si o serie de tesaturi si cusaturi populare, precum si sculele ultimului stufar din zona, datând din anii ’50.

Muzeul include si colectia „Perioada comunista”, unde sunt expuse carti comuniste, steaguri de la defilari si manifestari, fotografii, documente si decoratii, precum si un titlu de proprietate din 1945, printre ultimele emise de comunisti înainte de nationalizare.

Istoria muzeului de la Darabani a început în 1920, când învatatorul Gheorghe Vornicescu, autorul primei monografii a localitatii, a constituit o colectie muzeala permanenta la scoala din Darabani, ce a disparut în cel de-al doilea razboi mondial. Alte demersuri au fost întreprinse de avocatul Emil Costeanu (în 1932) si învatatorul Dumitru Jar (1966), pentru ca în 1992 pasionatul colectionar Dumitru Haha, pe atunci primarul orasului, sa înceapa proiectul unui muzeu în cadrul conacului Bals, initiativa care nu a fost continuata de edilii ce i-au urmat.

Demersurile lui Dumitru Haha au fost reluate în 2014, la initiativa asociatiei Nord, înfiintata de fratii Stefan si Alexandru Teisanu si de bibliotecarul Ionel David, si a Primariei Darabani. Patrimoniul initial este constituit aproape în întregime din colectia lui Dumitru Haha, donata cu generozitate proiectului. Muzeul Nordului va fi inaugurat sâmbata, 9 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului. Demersurile muzeale continua si în viitor, iar initiatorii doresc sa reamenajeze integral conacul Bals, care sa se transforme într-un muzeu si centru de evenimente si expozitii.

Analizam varianta constituirii Muzeului Nordului ca sectie a Muzeului Judetean de Istorie Botosani, care ne sprijina deocamdata la nivel de infrastructura. Suntem fericiti ca am gasit parteneri atât de entuziasti la Darabani, ne referim în special la domnul Haha si la domnul primar Arosoaie, si ca reusim sa deschidem aceasta expozitie muzeala în termenul pe care ni l-am propus. E o bucurie pentru noi sa fim, împreuna, continuatorii acestui demers lung de aproape un secol de a avea un muzeu al nordului la Darabani”, a declarat Stefan Teisanu, co-fondator al Asociatiei Nordului.

PROGRAM

Pe lânga inaugurarea muzeului, festivalul Zilele Nordului include ateliere educationale, vernisaje de carte si expozitii foto, dezbateri si concerte. Vineri, 8 august, vor fi vernisate sapte expozitii foto, semnate de Ovi D. Pop, Nicolae R. Daramus, Colin Delfosse, Joost Vanderbrug si Elena Schumilova. Sâmbata va fi lansata cartea „Poeti botosaneni de azi”, de Victor Teisanu (ora 11.00), va fi inaugurata Poiana celor Patru Stejari, reamenajata de Asociatia Nord (ora 14.00), si va avea loc spectacolul de teatru „Zmeiada spatiala 2.0” (ora 16.00, la Casa de Cultura). Duminica va avea loc dezbaterea „De la era egoului la era fratiei” cu Nicolae R. Daramus (ora 11.00) si spectacolul de muzica populara „Hora de la Darabani”. Sâmbata si duminica, doritorii vor putea participa la tururi ghidate gratuite ale Darabanilor si ale zonei.

14 trupe din România, Republica Moldova si Ucraina vor concerta de vineri si pâna duminica în Poiana Teioasa. Vineri, 8 august, vor cânta Pretty Visitors, The Brad Pits, The Kryptonite Sparks, Pinholes si Vita de Vie. Sâmbata este rândul  celor de la Xenon, Outstorm, Toy Machines, Paralela 47 si Mevv, iar duminica vor sustine concerte Inside, Basska, N.O.R. si Veriga. Programul muzical continua în fiecare seara de festival cu ZN Summer Party în Subway Club.  Tot programul festivalului poate fi consultat pe  la www.zilelenordului.ro/program/.

Accesul la toate evenimentele festivalului este gratuit, cu exceptia spectacolului de teatru (pret bilet: 10 lei) si a petrecerilor din Subway Club (pret intrare: 10 lei).

Zilele Nordului este un festival de muzica, arte si calatorii gazduit la Darabani, pe coltul celor trei frontiere: România, Ucraina si Republica Moldova. Adunând laolalta artisti si turisti din România, Basarabia si Bucovina de Nord, festivalul îsi propune sa contribuie la revitalizarea urbana, sociala si culturala a acestei regiuni si la promovarea ei în rândul românilor de pretutindeni. Festivalul este organizat de catre Asociatia Nord, cu sprijinul Primariei si al Consiliului Local Darabani, fiind co-finantat prin programul Tineret în Actiune. Parteneri: BCR, Pepsi, Stejar.

INFO

www.zilelenordului.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Copii, gatim de Halloween?

Bazar bipolar @Acaju

Glow in the dark Party @Coopers Club

Trei workshop-uri pentru un debut perfect la facultate

Scrie un comentariu: