Zilele Memoriei Victimelor Holocaustului

Institutul Francez din Iaşi, în parteneriat cu Europe Direct Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza” şi TVR Iaşi, organizează, în perioada 25-28 ianuarie 2019, o nouă ediţie a Zilelor Memoriei Victimelor Holocaustului.

Zilele Memoriei de anul acesta aduc în prim-plan personalitatea poetului, filosofului şi cineastului ieşean Benjamin Fondane, propunând câteva axe de reflecţie din domenii diferite, cu scopul de a conduce publicul într-o călătorie consistentă prin viaţa şi opera acestuia.

Evenimentele au o importantă componentă interactivă, în care publicul tânăr joacă un rol esenţial. Tocmai în acest sens, premergător Zilelor Memoriei, au loc la Institutul Francez o serie de ateliere de film documentar marca DocEst pentru elevi şi studenţi, Pe urmele lui Benjamin Fondane, iar filmul rezultat în urma acestor ateliere va putea fi vizionat şi discutat pe data de 25 ianuarie la Institutul Francez.

Programul Zilelor Memoriei este construit simetric, plasând cele două zile ale evenimentului sub două titulaturi cu rezonanţe fondaniene : De la conştiinţa nefericită la saltul în abis şi Fântână, curgi aducerea-aminte.

PROGRAM

Vineri, 25 ianuarie 2019
Sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez

De la conştiinţa nefericită la saltul în abis

  • 16.00 : conferinţă a Feliciei Waldman, conf. univ. dr. la Universitatea din Bucureşti
  • 18.00: Ştefan Afloroaei în dialog cu George Bondor, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi
  • 19.30: film documentar „Pe urmele lui Benjamin Fondane”, realizat de elevi coordonaţi de regizorul Dragoş Zămosteanu

Luni, 28 ianuarie 2019
Sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez

Fântână, curgi aducerea-aminte

  • 17.00 : conferinţă a lui Radu Petrescu, conf. univ. dr. la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi
  • 18.00 : vernisarea bustului Fondane, donat de sculptorul Vladlen Babcineţchi Institutului Francez din Iaşi. Prezintă : prof. univ. dr. Petru Bejan
  • 19.30 : film documentar „Benjamin Fondane – Iasi, Paris, Auschwitz”. Realizatoare : Andreea Ştiliuc (TVR Iaşi)

INFO

Institutul Francez Iasi

Bd. Carol I, nr. 26, Iasi

Web: www.institutfrancais.ro

FB: www.facebook.com/Institut-francais-Iasi

Tel.: 0232 267 637 sau 0769 056 203

E-mail: equipe.iasi@institutfrancais.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: