Zilele Culturii Române la Dublin

În perioada 7-25 octombrie, se desfășoară la Dublin Zilele Culturii Române – un program cultural amplu, care urmărește să pună în evidență, pentru marele public irlandez, o Românie a reușitelor culturale superlative în domeniul muzicii, filmului, teatrului, reflecției intelectuale, literaturii și artelor vizuale.

Zilele Culturii Romane la Dublin, 2014

Programul este organizat de Institutul Cultural Român din Londra în parteneriat cu Ambasada României în Irlanda, cu sprijinul Teatrului Bulandra, Galeriei Galateca din București, Reprezentanței Comisiei Europene în Irlanda, Orchestrei Radioteleviziunii Irlandeze, Bibliotecii Naționale a Irlandei, Universității Trinity College, Institutului de Film Irlandez, Centrului de Proiecte Artistice Dublin și Clubului „The Mercantile”.

Protagoniști ai Zilelor Culturii Române sunt artiști de circulație internațională și intelectuali de prim rang, atât români cât și irlandezi: regizorul Stere Gulea, compozitorul Shaun Davey, Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, regizorul de teatru Felix Alexa, actorii Oana Pellea, Răzvan Vasilescu și Gabriel Spahiu, istoricul Adrian Cioroianu, scriitorul și animatorul cultural Peter Hurley, poetul Ioan Es. Pop, regizorul Dieter Auner, DJ Nico de Transilvania, curatoarea Roxana Gibescu și Corul Bărbătesc de la Facultatea de Teologie a Universității din Sibiu.

Festivalul debutează, în data de 7 octombrie, cu o întâlnire literară găzduită de Biblioteca Națională a Irlandei. Poetul Ioan Es. Pop și scriitorul irlandez Peter Hurley, organizatorul festivalului anual „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, citesc fragmente din cele mai recente cărți publicate și discută despre inepuizabila, misterioasa forță de atracție a Transilvaniei și a obiceiurilor ei străvechi. Conversația, moderată de jurnalistul Stephen Collins de la „The Irish Times”, va fi urmată de proiecția documentarului „Pe drumuri neumblate” („Off the Beaten Track”, 2011) în regia lui Dieter Auner, un omagiu elegiac adus vieții păstorilor transilvăneni și ritului amenințat al transhumanței.

Deschiderea oficială a Zilelor Culturii Române la Dublin va avea loc în data de 8 octombrie, la cea mai mare sală irlandeză de spectacole, National Concert Hall, printr-un concert extraordinar cu „Vocile din Cimitirul Vesel”, creația compozitorului irlandez Shaun Davey. ES Manuela Breazu, Ambasadorul României în Irlanda, și dl. Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra, vor rosti alocuțiuni introductive. Concertul – care a avut premiera românească în anul 2010 la Săpânța, după care a fost prezentat, în toamna lui 2011, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, la Ateneul Român din București – aduce pe scenă un impresionant ansamblu de peste 180 de instrumentiști și soliști vocali. La Dublin, el va fi interpretat, sub bagheta lui David Brophy, de către RTÉ Concert Orchestra (Orchestra Radio-Televiziunii Irlandeze), care îi va avea ca invitați speciali pe cântăreața Rita Connolly, cimpoierul Liam O’Flynn, percuționistul Noel Eccles și Corul Bărbătesc de la Facultatea de Teologie a Universității din Sibiu.

În 10 octombrie, la Institutul Irlandez de Film este programată proiecția specială a filmului „Sunt o babă comunistă”, o poveste dulce-amară despre supraviețuire în vremuri complicate, având-o într-unul din rolurile principale pe marea actriță Luminița Gheorghiu. După proiecție, regizorul Stere Gulea va participa la un dialog cu publicul.

zilele culturii romane dublin

În 14 octombrie, la Casa Uniunii Europene din Dublin se deschide expoziția „Măiastra – Povestea nespusă a iei”, realizată de Galeria Galateca împreună cu Institutul Cultural Român și Muzeul Horniman din Londra. Devenită faimoasă datorită uneia dintre picturile lui Matisse și intrată în modă o dată cu generația hippie, bluza tradițională românească este un exemplu seducător de simplitate decantată în secole de tradiție și de creativitate cromatică. „Măiastra” aduce în atenția publicului ia ca obiect de artă, dar și ca simbol identitar. Expoziția va fi vernisată în data de 14 octombrie și va rămâne deschisă până în 24 octombrie.

În data de 23 octombrie, prestigiousul Trinity College găzduiește o conferință a istoricului și jurnalistului Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe al României, care va examina momentele semnificative ale ultimei sute de ani din istoria țării noastre, propunând audienței o incursiune în trecutul recent din tranșeele Primului Război Mondial până pe coridoarele puterii europene de la Bruxelles. Moderatorul întâlnirii va fi dr. Graeme Murdock, directorul Centrului de Studii Europene al Trinity College. Discuţia va fi precedată de proiecţia documentarului „Un secol pentru România” (TVR, 2013, realizator Adrian Cioroianu).

În 25 octombrie, Teatrul Bulandra prezintă, la Project Arts Centre, unul dintre spectacolele sale de mare succes: „Scaunele”, după celebra piesă a lui Eugen Ionescu, în regia unuia dintre cei mai bine cotați regizori români contemporani, Felix Alexa. Din distribuție, remarcată în mod deosebit atât de de public cât și de critici, fac parte Oana Pellea, Răzvan Vasilescu și Gabriel Spahiu. Spectacolul se va juca în limba română, cu supratitrare în limba engleză. Echipa spectacolului, incluzându-l pe regizorul Felix Alexa, va fi condusă la Dublin de directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie.

Așa cum e de așteptat de la un popor care știe să petreacă, Zilele Culturii Române la Dublin se încheie, în 25 octombrie, cu o seară de muzică, proiecții video și degustare de produse din bucătăria tradițională. Evenimentul este inclus și în Bram Stoker Festival, recomandat de către National Geographic drept una dintre principalele atracții ale toamnei culturale dublineze, și va fi animat de inepuizabila divă a ritmurilor Balkan electro, DJ Nico de Transilvania.

INFO

www.icr-london.co.uk

dublin.mae.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Fratelli On AIR|Live continua cu… VITA DE VIE!

One, two, three, byron! @The Trumpets

Showlandia prezinta spectacolul “Calatorie in lumea desenelor”

Applebum Romanian Tour @Underground Pub

Scrie un comentariu: