Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, 6-8 noiembrie 2016

afis-zilele-bcu-iasi-2016

La începutul lunii noiembrie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi organizează, în fiecare an, o serie de manifestări aniversare menite să omagieze excelenţa profesională şi continuitatea academică.

Colecţiile instituţiei cuprind fonduri provenind din cele mai prestigioase biblioteci care au activat în mediul academic ieşean, cum sunt cele aparţinând Colegiului Vasilian, Academiilor Domneşti, Academiei Mihăilene, Universităţii din Iaşi şi Fundaţiunii „Regele Ferdinand I”, însumând peste 2.500.000 unităţi bibliografice.

Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (6-8 noiembrie 2016) reprezintă un moment festiv, dar și un prilej de dezbatere a unor probleme actuale din domeniul științei cunoașterii, în care bibliotecile ocupă un loc important. O temă majoră o va constitui rolul bibliotecii în contextul facilitării accesului la cunoașterea digitală.

Manifestările de anul acesta, înscrise sub genericul Biblioteca şi „fenomenul copy-paste”, debutează cu  Ziua Porţilor Deschise (6 noiembrie, în intervalul 10-16 – tururi ghidate inclusiv în depozitele de carte ale BCU Iași) şi continuă cu două zile consacrate unor manifestări ştiinţifice şi culturale.

Evenimentul de anul acesta este onorat de prezența unor bibliotecari din țară, personalități culturale și științifice, reprezentanți ai autorităților. Conferința inaugurală „Dictatura mass asupra media”, care va avea loc luni, 7 noiembrie, va fi susținută de către jurnalistul Cristian Tudor Popescu. De asemenea, Doamna Georgeta Penelea Filitti va vorbi despre personalitatea profesorului Ion Ghica, în cadrul conferinței „Actualitatea lui Ion Ghica”, programată marți, 8 noiembrie, de la ora 10, în Aula BCU Iași.

În cadrul evenimentului aniversar, vor mai avea loc o sesiune de comunicări științifice, la care sunt anunțate 18 lucrări ale bibliotecarilor din țară (Iași, Timișoara, București, Pitești, Târgu Jiu, Galați) și o masă rotundă cu tema „Drepturile de autor în era digitală”, al cărei moderator este lector univ. dr. Constantin Vică de la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București. La aceasta vor participa bibliotecari din țară, reprezentanți ai unor edituri prestigioase, precum și specialiști în domeniul drepturilor de autor.

Manifestările se vor încheia cu lansarea volumului „Pagini de jurnal (1891-1950)” de Irina Procopiu (Editura Polirom), în prezența doamnei Georgeta Penelea Filitti. Evenimentul va avea loc marți, 8 noiembrie, de la ora 15:00, în Sala „Bogdan Petriceicu Hasdeu”.

Cei care le vor păși pragul în aceste zile de sărbătoare vor mai putea vizita expoziția de carte „Peripluri istorice” din spațiul expozițional de la etajul I al sediului central al BCU Iași și Salonul anual de artă al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Iași, din Galeriile Fundației Regale – Cupolă.

Intrarea la toate evenimentele este liberă. Programul complet este disponibil AICI

INFO

Biblioteca Centrala Universitara Iasi

Adresa: Strada Păcurari 4 / 700511 Iaşi, România

Telefon: +40 232 264245

Fax: +40 232 261796

Email: bcuis@bcu-iasi.ro

Web: www.bcu-iasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: