Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” 2019

In acest an, Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” stau sub semnul celor 180 de ani de evoluție neîntreruptă a acestei instituții de cultură. Trăgându-și seva din vechile biblioteci ale Academiei Vasiliene de la 1640, ale mănăstirilor Sf. Sava şi Barnovschi și ale Academiei Domneşti, biblioteca se reorganizează pe principii moderne odată cu fondarea Academiei Mihăilene.

Înfiinţarea Academiei Mihăilene în 1835 şi înzestrarea bibliotecii, la 8 noiembrie 1839, cu „600 tomuri alese” se leagă de numele domnitorului Mihail Sturdza. În semn de omagiu, sărbătorim gândul nobil al domnitorului printr-o serie de evenimente pe care le organizăm în beneficiul publicului ieșean.

Conferința intitulată „Cititorul contemporan și ceremonia lecturii” va fi susținută de scriitorul Valeriu GHERGHEL, vineri, 8 noiembrie 2019, de la ora 12, în Aula BCU. Prelegerea va fi urmată de lansarea numărului omagial al Revistei Biblos (25 de ani de la apariţia primului număr).

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, cu începere de la ora 11.30, va avea loc premierea celor mai activi cititori din acest an. De asemenea, vor fi răsplătiți cu premii participanții la concursul de fotografie „Eu şi Biblioteca”. La intrarea în Bibliotecă, vor fi expuse fotografiile câștigătoare la concursul „Biblioteca într-o imagine”.

Duminică, 10 noiembrie 2019, în Ziua Porților deschise, organizăm vizite ghidate, inclusiv în depozitele de carte. Tururile se desfășoară în intervalul orar 10-16. În această zi deosebită, vor fi pregătite și câteva surprize. Seara, de la ora 18, în Aula BCU Iași, vă invităm la proiecția în premieră a filmului documentar „Jurnaliști în linia întâi (1916-1918)”, realizat de Alina Țiței Ioncioaia.

În perioada 8-10 noiembrie 2019, toate persoanele care dețin permis BCU beneficiază de gratuitate la călătoriile cu mijloace de transport public pe traseele către și dinspre Copou. Călătorii vor prezenta controlorilor permisul de utilizator BCU.

În luna noiembrie, vizitatorii Palatului Fundației vor putea admira două expoziții de excepție: „Arhivele memoriei: Biblioteca Academiei Mihăilene”, organizată de Departamentul de Colecții Speciale, la etajul I al sediului central, și „Literatura de popularizare a științei în România: din perioada interbelică până în zilele noastre”, organizată de Departamentul Indexare, în Cupola BCU.

Sponsori: Banca Transilvania, British Council, Asociația ACVO, Printco, Polirom, Humanitas, Junimea, Compania de Transport Public Iași. Totodată, le transmitem recunoștința noastră tuturor partenerilor media.

Intrarea la toate evenimentele este liberă.

INFO

Biblioteca Centrala Universitara Iasi

Strada Păcurari 4 / 700511 Iaşi, România

Telefon: +40 232 264245

Fax: +40 232 261796

Emailbcuis@bcu-iasi.ro

Webwww.bcu-iasi.ro

FBwww.facebook.com/BCUIasi

PE ACEEASI TEMA:

V. Voiculescu (1884-1963). Expoziţie documentară

Prezentare de carte: ”Iașul și Moldova în oglinda literaturii și memorialisticii. Perspectivele germane”

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi – „Bun venit la UAIC”

BCU Iaşi lansează un concurs de fotografie cu premii în bani şi cărţi pentru cititorii săi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Uber Eats s-a lansat la Iași

SHARE Talks Iași | Congress Hall

Expoziția de pictură LIBERTÀ, semnată de Andrei PENNAZIO

„Interese umane – Sensul vieții”, prelegere dedicată Zilei Internaționale a Filosofiei

Scrie un comentariu: