Zilele Ateneului Tătăraşi: o săptămână plină de evenimente

zilele-ateneului

În cadrul Săptămânii Ateneului Tătăraşi, instituţia sărbătoreşte anul acesta 95 de ani de existenţă printr-o serie de activităţi ce se vor desfăşura pe perioada a nouă zile. Este prima dată când Ateneul pregăteşte pentru ieşeni un eveniment de o asemenea amploare. Vor fi şi două piese de teatru cu actori de la Nottara şi Teatrul Evreiesc. Sâmbătă o puteţi vedea pe Maia Morgenstern în rolul principal în piesa „Astă seară: Lola Blau“.

Zilele Ateneului încep vineri, 17 aprilie 2015 cu o promenadă cu tramvaiul de epocă, pe traseul Tătăraşi Nord – Copou, începând cu ora 10:00 şi se vor termina pe 25 aprilie, cu Gala care va avea loc de la ora 19.

Va fi o săptămână plină de evenimente până sâmbăta viitoare, iar mâine (n.r. astăzi) debutăm cu o invitaţie de călătorie în tramvaiul de epocă. Am încercat şi în acest an să organizăm mai multe genuri de acţiuni, de la teatru, pictură, muzică la dezbateri. Avem şi concertul în stradă prin dansurile populare şi concertul cu Laura Lavric. Se vor juca şi două piese de teatru cu actori de la Nottara şi Teatrul Evreiesc, care va prezenta o piesă în limba idiş, cu traducere simultană. Această întoarcere în timp este ca un omagiu adus acestei comunităţi de evrei. Avem finanţare din două locuri, de la Consiliul Local şi de la Consiliul Judeţean, iar acest lucru permite ca accesul la evenimente să fie gratuit. Doar la teatru se intră pe bază de bilet deoarece există obligaţii contractuale, însă preţurile sunt mici“, a declarat Liviu Brătescu, directorul Ateneului Tătăraşi.

In prima zi de sărbătoare, după promenada cu tramvaiul de epocă va avea loc, de la ora 16:00, spectacolul de dans popular „Joc şi voie bună“, susţinut de Ansamblul folcloric „Hora Moldovei“ al Ateneului Tătăraşi, spectacol ce va avea loc pe Esplanada Ateneului, pe scena de tip podium. De la ora 17:00, în Sala Galeriile de Artă ale Ateneului va avea loc dezbaterea pe tema „O patrie, două patrii. Migraţie temporară, efecte identitare“, susţinută de autorul Dan Lungu. Ultimul eveniment de vineri va avea loc la ora 19:00 in Sala Mare a Ateneului: Spectacolul de muzică şi poezie folk „Al cincilea anotimp“, susţinut de artiştii Andrei Maftei şi Adrian Bezna.

Sambata, începând cu ora 10, în Sala Mare a Ateneului va avea loc spectacolul de teatru „La moşi“, susţinut de clubul de teatru „Thalienii“ al Ateneului – grupa mică de vârstă. De la ora 11.30, în Sala Mică va avea loc spectacolul de teatru „Efectul razelor gama asupra anemonelor“, susţinut de grupa mare de vârstă din cadrul aceluiaşi club de teatru al Ateneului.

Penultimul eveniment va începe la ora 14 în Sala Mare şi vă invită la o conferinţă de presă susţinută de actriţa Maia Morgenstern, despre spectacolul de teatru „Astă seară Lola Blau“ care va avea loc în Sala Galeriile de Artă, iar de la ora 19, în Sala Mare, se va juca spectacolul susţinut de actorii de la Teatrul Evreiesc din Bucureşti, cu Maia Morgenstern în rolul principal. Biletul la acest spectacol costă 30 de lei şi se poate achiziţiona de la casa de bilete a instituţiei astăzi, până la ora 19.

Duminică, concert Laura Lavric

În cea de-a treia zi de evenimente, va avea loc pe Esplanada Ateneului, în intervalul 12:00-17:00, o acţiune de verificare a sănătăţii susţinută de „Asociaţia studenţilor medicinişti“, iar de la ora 17.30, în Sala Mare a Ateneului Tătăraşi va avea loc un spectacol de muzică folclorică susţinut de artista Laura Lavric. Ultimul eveniment de duminică va fi de la ora 19, în Sala Mică, şi va consta în spectacolul de improvizaţie „Roata morii“ susţinut de clubul de teatru pentru maturi al Ateneului Tătăraşi.

Luni, în foaierul Ateneului, de la ora 10 va avea loc expoziţia de fotografie „Ateneul Tătăraşi – 95 de ani de cultură. O poveste ilustrată“, de la ora 16:00 veţi putea urmări în sala Galeriile de Artă un recital de poezie din Lucian Blaga, prin care se vor sărbători şi cei 120 de ani de la naşterea poetului iar de la ora 19:00, în Sala Mare, va avea loc spectacolul „Muguri de aprilie“, susţinut de clubul de dans grecesc şi clubul de dans multicultural al Ateneului.

Pe 21 aprilie, de la ora 10, în Galeriile de Artă va avea loc concursul de cultură generală „Quiz Ateneu“, apoi de la ora 15:00, în sala de dans a instituţiei veţi putea urmări o lecţie deschisă de curs – dans multicultural. De la ora 17:00, în Galeriile de Artă va avea loc concursul de desen „Ateneul Tătăraşi în viziunea copiilor“ iar spre seară, de la ora 18:00, în Sala Mică, va avea loc spectacolul de teatru – episod „Căsătorie în doi“ şi „1+1=3“.

Miercuri, ziua începe cu o lecţie deschisă la clubul de chitară al Ateneului, în intervalul 15:00-19:00 în Galeriile de Artă, apoi de la ora 17:00 va avea loc o proiecţie de film, cu prezentarea Ateneului, care va dura 50 de minute, tot de la ora 17:00 va fi şi lecţia deschisă de balet, în sala de dans, apoi de la ora 18:00, în Sala Mare, va avea loc noaptea iubitorilor de teatru – proiecţie cu spectacole de teatru, producţii ale instituţiei.

Ateneul va alege cel mai bun actor din stagiunea 2013-2014

Joi vor avea loc încă trei evenimente, primul începe la ora 17:00, în sala Galeriile de Artă şi constă în vernisajul expoziţiei de pictură „conexiuni subiective“, al artistei Marinela Rusu, al doilea eveniment începe la ora 19 în Sala Mare cu spectacolul de teatru „Vizitatorul“, susţinut de Teatrul „C.I.Nottara“ din Bucureşti. La acest spectacol biletul costă 30 de lei şi se poate cumpăra de la casa de bilete până la ora 19 în această seară. Ultimul eveniment al zilei începe la ora 18:00 în Sala Ifrim a Ateneului şi constă în dezbaterea „Dimensiunea naţională a manifestărilor culturale organizate de Ateneul ieşean în perioada interbelică“, suştinută de scriitorul ieşean Constantin Cloşcă.

Vineri, în intervalul 16:00-20:00 , în Galeriile de Artă va avea loc concursul de şah pentru juniori, de la ora 16:00, în Sala Ifrim va fi proiecţia filmului „Q.E.D“, urmată de dezbaterea susţinută de Ioana Petcu. Ultimul eveniment de vineri începe la ora 17:00, în Sala Mare şi constă în spectacolul de muzică lăutărească susţinut de Ansamblul Teodor Burada „Cântă-mi lăutare! Diacronism în muzica lăutărească: de la Anton Pann, Zavaidoc la contemporaneitate“.

În ultima zi, pe 25 aprilie, în sala Galeriile de Artă în intervalele 9:00-14:00 şi 16:00-18:00 concursul de şah pentru juniori. În intervalul 17:00-20:00, în Sala Mare, va avea loc Gala Ateneului Tătăraşi apoi un moment cu joc de lumini pe clădirea Ateneului. În cadrul acestei Gale va fi premiat cel mai bun actor din stagiunea 2013-2014.

INFO

ATENEUL TĂTĂRAŞI

Str. ION CREANGĂ nr. 14 IAŞI, cod postal 700320

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: ateneutatarasi@yahoo.com

Web: www.ateneutatarasi.ro

FB: www.facebook.com/ateneultatarasi

PE ACEEASI TEMA:

Short Film Factory, editia de iulie @Ateneul din Iasi

Festivalul Operelor Independente / ”La Traviata”, de G. Verdi

SHORT FILM FACTORY aduce filme cu intrare liberă în 30 de orașe

Short Film Factory, editia de octombrie @Ateneul din Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Gala Campionilor in automobilism sportiv are loc la Iasi

Noaptea lupilor la Enduro Ranch

Golan LIVE on Stage @Skin Music Lounge

Spooktacular | Tur de Sf. Andrei in Iasi

Scrie un comentariu: