”Wish you were here”, asa cum nu l-ati auzit niciodata

grappelli-stephane-640

Aceia dintre voi pasionati de jazz si rock-ul progresiv ati sarit fara indoiala pe butonul redare de mai jos. Destul de putini vor asculta pentru ca sunt pasionati de tot ce  a scos Pink Floyd de-a lungul timpului. Insa,  strict din punctul de vedere al istoriei muzicii, piesa de mai jos, o versiune a celebrei piese din 1975, ”Wish you were here”  va fascina pe oricine pentru reprezinta o colaborare redescoperita cu un cunoscut violonist francez de jazz –  ”bunicul violonistilor de jazz” – Stephane Grappeli.

Piesa descrie foarte bine acel tip de experiment muzical, de cautare a unor noi sonoritati care a prosperat in acea perioada, cel putin in unele cercuri muzicale – sau, mai degraba, in unele studiouri de inregistrari.  In acest caz, Grappeli si baietii de la Pink Floyd s-au descoperit reciproc in unul dintre aceste studiouri avangardiste.  Care a fost motivul pentru care cei din urma au invitat un fost, deja batran  jazz-ist, unul dintre colaboratorii lui Django Reinhardt,  la o inregistrare comuna. Ei bine … de ce nu? In fond, aveau nevoie de ceva nou dupa ”Dark Side of The Moon”, nu-i asa?

Totusi, toata bogatia de sunete pe care o veti descoperi in aceasta piesa nu a ajuns niciodata la urechile publicului in cei 35 de ani scursi de la lansarea albumului ”Wish You Were Here”. Publicul nu a avut sansa sa asculte interpretarea de prim-plan a lui Grappeli pana la republicarea facuta de Immersion, in urma cu trei ani. Acesta colaborare, demult pierduta si regasita, este, in opinia lui Nick Mason – membru fondator Pink Floyd, o imbunatatatire semnificativa a versiunii de pe albumul original.

“‘Cred ca asta era bijuteria coroanei” a spus el celor de la Sonic Reality. ”Am crezut ca s-a pierdut pentru totdeauna si am presupus ca s-a inregistrat peste ea o alta piesa. Nu-mi pot explica de ce nu am folosit-o la momentul respectiv. Este fantastic ca aceasta versiune inca exista” In piesa lansata pe albumul oficial, ceea ce a ramas din interpretarea lui Grappeli  este estompat si inaudibil iar numele violonistului nici macar nu apare pe album.

Poate ca ar fi necesara o revizuire culturala, posibila datorita tehnologiei actuale, dar, din pacate, ne indoim ca orice fel de redescoperire va  zdruncina atasamentul fanilor Pink Floyd fata de sonoritatea versiunilor originale.

Sursa: openculture via somethingelsereviews

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Jazz in Copou – Jam Session Night @Meru

Film la Meru: Plimbare sub clar de lună cu bunicul @Kinedok

Film la Meru: ”Hala Matache Măcelarul-O rană urbană adâncă”

Expoziţia de fotografie “În căutarea lui Ţepeş Voievodul”, Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Franţa

Scrie un comentariu: