“Winds Apart”, noul album acustic al The Amsterdams

Formatia bucuresteana The Amsterdams lanseaza azi, 19 decembrie, cel de-al treilea album, “Winds Apart”. Concertul de lansare are loc la Dianei 4, acolo unde in urma cu un an cei 4 au decis, in urma unui concert acustic, ca ar fi bine sa puna piesele exact in acea forma pe un disc.

“Winds Apart” a fost inregistrat in perioada decembrie 2012 – decembrie 2013 si contine 15 piese acustice, din care 2 compozitii noi, “Crackers” si “Where to go”, ce nu au mai aparut pe niciun material pana in prezent, desi au fost cantate in concerte. Restul cantecelor sunt reinterpretari in cheie unplugged  a mai multor piese de pe albumele “Adolessons” si “Electromagnetica”.

Am lucrat mai mult decat la orice album pentru albumul asta, la un moment dat chiar ne gandeam sa nu-l mai scoatem. Asta pentru ca se batea pentru intaietate cu viitorul album electric, prevazut sa apara in 2014. Pana la urma, cred ca a aparut exact in momentul potrivit, in locul potrivit. Sunt 15 piese reprezentative pentru formatie, iar acum le-am adus la o forma foarte intima. Suntem tot noi, dar cu   picioarele langa semineu si cu mainile pe un pahar de vin, din care am baut un an intreg.” – (Andrei Hategan / The Amsterdams).

“Winds Apart” este produs de The Amsterdams, mixat si masterizat de Janin Pasniciuc (Dekadens, Zebre, AB4).

Primul videoclip de pe “Winds Apart” se lanseaza tot azi si este la piesa “Where to go”, fiind realizat de Alina Manolache. “Where to go” este printre primele piese compuse de formatie, dar nu a aparut niciodata pe un material de studio. Varianta de album a fost mixata si masterizata de Adam Whittaker, cunoscut pentru munca sa excelenta pentru mai multe trupe din noul val al muzicii romanesti.

http://www.youtube.com/watch?v=Pk7V5h5VTK4

Invitati speciali la concertul de lansare The Amsterdams sunt Victor Moise (Gopo), fost vocal in The Moood, actualmente in After What si Roxana Niculae de la We Singing Colors. Concertul e prevazut sa  inceapa in jurul orei 21.30, accesul in locatie putandu-se face incepandfiind posibil cu cateva ore inainte.  Biletul de intrare este 15 lei.

Albumul “Winds Apart”  pe suport CD poate fi achizitionat chiar in locatie, iar online va putea fi ascultat integral si cumparat incepand cu 20 decembrie de pe www.theamsterdams.bandcamp.com , urmand ca in saptamanile urmatoare sa fie de gasit si pe iTunes, plus multe alte shop-uri online internationale.

INFO

facebook.com/events/723278861017235/

facebook.com/theamsterdams

wikipedia.org/wiki/The_Amsterdams

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Happy Halloween @Oxford Pub

Concursul de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu

Plimbare de ”groaza”… pe bicicleta

Bliss Pijama Party

Scrie un comentariu: