Whitney Houston

Ar fi trebuit sa-i spunem astazi La Multi Ani lui Whitney Houston, dar din pacate, nu mai e printre noi. Whitney Elizabeth Houston-Brown s-a nascut pe 9 august 1963 in Newark, New Jersey, si desi era de religie baptista, a fost inscrisa la o scoala catolica. Parintii ei au vrut sa se asigure ca micuta Whitney primeste cea mai buna educatie, asa ca au insistat ca ea sa termine aceasta institutie de invatamant pana la capat, insa au impulsionat-o si in ceea ce priveste muzica. Mama sa era o cunoscuta cantareata, nasa ei era Aretha Franklin, iar verisoara mamei sale Dionne Warwick, asa ca Whitney a crescut cu muzica soul si gospel.

Whitney Houston
De la 11 ani a inceput sa cante alaturi de copiii din cartier in corul bisericii si in scurt timp a devenit liderul acestuia. In 1978 a facut backing vocals pe albumul mamei sale pentru ca apoi sa repete acest lucru si pentru artisti ca Jermaine Jackson, Lou Rawls sau Chaka Khan. In 1980 a inceput sa apara ca model in diverse show-uri din lumea modei, in paralel perfectionandu-si tehnica vocala. Impresionati de vocea ei de 5 octave, boss-ii casei de discuri Elektra i-au propus un contract pentru albumul de debut, dar la sfatul mamei sale a semnat cu Arista Records, unde a aparut in 1985 discul de debut Whitney Houston.

Plin de hituri, albumul a urcat imediat in Top 5, iar Whitney a ajuns pe prima pozitie in topul american. Piese ca “Saving All My Love For You”, “How Will I Know” sau “Greatest Love of All”au impus-o ca o adevarata diva a muzicii pop desi avea doar 22 de ani. In 1987 “recidiveaza” cu albumul “Whitney” care ajunge instantaneu pe prima pozitie in topul Billboard. Nu numai ca toate single-urile au intrat in top 5, dar albumul a stat 11 saptamani in fruntea clasamentului, iar Whitney Houston a devenit vedeta cu cea mai rapida ascensiune din Statele Unite. In 1990, dupa ce tinuse prima pagina a ziarelor si revistelor mondene cu mariajul cu Bobby Brown, apare cu un nou album scris impreuna cu Stevie Wonder si Luther Vandross. “I’m Your Baby Tonight” nu s-a vandut asa de bine ca primele doua discuri, insa a atins cifra de 4 milioane de exemplare in Statele Unite aducandu-i si patru premii Billboard + unul Grammy. Era cel de-al patrulea Grammy din cariera, iar viitorul se arata luminos pentru Whitney. In 1991 reuseste sa editeze imnul Statelor Unite pe single, iar interpretarea lui “The Star-Spangled Banner” de la Super-Bowl intra si in topuri.

Necazurile insa s-au tinut scai de ea, iar in paralel cu succesul pe scena a reusit sa fie permanent subiect de presa pentru revistele de life-style si cele de scandal. Desele certuri cu sotul Bobby, bataile pe care le incasa de la acesta, abuzul de droguri si antidepresive au adus-o pe Whitney in pragul colapsului. In 1992 reuseste sa-si faca si debutul in cinematografie cu rolul din “The Bodyguard” unde ii da o replica excelenta lui Kevin Costner. De asemenea, tema principala a filmului “I Will Always Love You” ii aduce vanzari record, un nou number one, 3 premii Grammy, 8 premii American Awards si 11 premii Billboard. In 1995 si respectiv 1996 incearca sa reediteze aceasta performanta cu filmele “Exhale” si “Preacher’s Wife”. Radacinile sale gospel s-au vazut din plin pe piesele din coloanele sonore, atat “Exhale (Shoop Shoop)” cat si “I Believe In You And Me” fiind scrise in aceasta directie.

In 1998 apare un nou album de studio, “My Love Is Your Love” care nu a mai prins atat de bine la publicul american, insa a avut succes in Europa si mai ales in Germania. Mult mediatizata rivalitate cu Mariah Carey s-a stins pentru 4 minute, cat dureaza duetul “When You Believe”, o piesa inclusa si pe coloana sonora a filmului de animatie “Prince Of Egypt”. Dupa 4 ani in care a incercat sa scape de dependenta de droguri dar si de sotul sau, Whitney s-a intors cu un album puternic, diferit fata de ce scosese pana atunci. “Just Whitney” a fost insa o dezamagire, iar diva a cazut din nou intr-o depresie grava. In 2003, dupa un tratament intensiv la mai multe clinici de specialitate, a revenit pe scena cu un album de colinde, insa fanii ei se imputinasera vizibil. In 2006, Whitney a revenit si in circuitul turneelor mondiale cu cateva show-uri extraordinare, incercand sa demonstreze ca perioada ei de glorie nu a apus inca. In 2007 a anuntat lansarea unui nou album care avea sa apara in 2009, an in care Whitney avea sa acorde primul interviu dupa o pauza de 7 ani. ”I Look to You”, noul material discografic ajungea no.1 in Billboard 200 in mare parte datorita single-ului “Million Dollar Bill”, un adevarat succes de top. A plecat si intr-un turneu mondial, ”Nothing but Love”, primul dupa 10 ani. In 2011 a anuntat ca va produce si va juca alaturi de Jordin Sparks remake-ul filmului din 1976, “Sparkle”, si tot atunci si-a propus sa mai scoata un album in colaborare cu will.i.am de la Black Eyed Peas. Totul s-a naruit insa pe 11 februarie 2012, o zi neagra in istoria muzicii. Whitney a fost gasita fara suflare intr-o camera a hotelului Beverly Hilton din Los Angeles, cauza decesului fiind pusa pe seama unei supradoze de droguri si medicamente, in combinatie cu alcool, dupa cum sustin medicii legisti americani.

Dupa moartea artistei au fost lansate si piesele “Celebrate” si “His eye on the sparrow”, ambele de pe coloana sonora a ultimului film in care a jucat Whitney Houston, una dintre cele mai bine vandute si iubite cantarete din istoria muzicii. Pe care o omagiem astazi la Power Play ascultand-o cu unul dintre hiturile sale: “How Wil I Know”.

Whitney Houston!

Vlad Trifan, realizatorul rubricii Power Play de la Nord Est FM, 100,4. Power Play – on air la Nord Est FM, de luni pana duminica: 07.24, 09.24, 11.24, 13.24, 15.24, 19.24, 21.24

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Smiley la Tiki Village

Call me on my Shellphone! @Fratelli Iasi

Sibiu Jazz Festival Competition 2017. Inscrieri

8000 likes #danceparty @Legend

Scrie un comentariu: