Weekend aniversar la Palas Iasi

În acest final de săptămână, la Palas este dublu motiv de sărbătoare: aniverseaza 7 ani de la inaugurarea primului ansamblu mixt din România, care a devenit inima Iaşului, şi Ziua Copilului.

Agenda include numeroase evenimente pentru întreaga familie, organizate în Atrium şi în superbul decor al parcului Palas.Copiii vor fi în centrul atenţiei întregul weekend.

Vineri, de la ora 16.00, în Atrium are loc spectacolul „Zâmbet de copil”, urmat, la ora 17:30, de un recital instrumental şi de pian. În parc, părinţii sunt invitaţi la show-ul „Artistic Vision by Donna Carina”. Prezentarea de hairstyling și make-up va începe la ora 18.00 şi da startul verii cu look-uri uimitoare și cu invitaţi speciali.

La Palas, ziua celor mici începe de la ora 10.00 cu un campionat de volei, în parc. În Atrium, între orele 15.00–17.00, va avea loc o prezentare de modă, în care protagonişti vor fi copiii. Agenţia First Models Kids a pregătit un eveniment plin de stil şi bucurie, la care vor participa zeci de prichindei frumoşi şi talentaţi.

Tot sâmbătă, în intervalul orar 14.00 –20.00, momentele vizitei la Iaşi a Sanctităţii Sale Papa Francisc pot fi vizionate, în transmisiune live, pe ecranul de mari dimensiuni montat în parcul Palas.

Pregătiţi de dans? Duminică, de la ora 11.00, în Atrium, cei mai talentaţi copii se vor „duela” în pași de dans, la un campionat regional de profil. Tot duminică, de la ora 10.00, pe lacul din parcul Palas vor avea loc competiţii de navomodele, organizate de Palatul Copiilor, iar în parc vor face spectacol aeromodelele.

De la ora 17.30, pe scena din parc vor urca micile balerine de la Prime Agency, care vor oferi un spectacol coregrafic deosebit. La început de vară debutează şi stagiunea din acest an a Amfiteatrului Palas, iar primul week-end din Cireșar este dedicat celor mai mici dintre spectatori. Duminică, de la ora 19.00, prichindeii sunt invitaţi să o întâlnească pe „Cenușăreasa”, într-o piesă a Ateneului din Iași. Regia și adaptarea scenică sunt semnate de Toma Hogea.

Miercuri, pe 5 iunie, este rândul celor mari să se bucure de teatru. De la ora 20.30, va bate gongul pentru spectacolul „Fă-mi loc!”, o comedie savuroasă, care îi aduce pe scena Amfiteatrului Palas pe îndrăgiţii actori Medeea Marinescu și Marius Manole. Producţia este o piesă de Anthony Michineau, în regia lui Radu Beligan.

Până duminică inclusiv, în parc au loc două evenimente pentru pofticioşi: Festivalul Mediteranean şi Palas Tasty Festival. În toate serile de festival va răsuna muzica live, susţinută de trupe și artiști locali, precum Stage Up Band, SoundCheck, Andra Botez Band și So Want Band.

Tot până pe 2 iunie inclusiv, în parcul Palas, în zona caruselului, are loc Târgul Meșterilor Populari. Seria evenimentelor tematice continuă și în Atriumul Palas Mall, acolo unde se desfăşoară Expo Sănătate din Natură, târg dedicat remediilor, terapiilor și produselor naturiste. În același timp, sunt prezenţi și membrii Asociaţiei „Produs de Cluj”cu articole de marochinărie, costume populare, produse din lavandă și cu delicii.

INFO

Palas Mall

Str. Palas 7A, Iasi

Webwww.palasmall.ro

FBfacebook.com/palasiasi

PE ACEEASI TEMA:

Incepe a doua editie Saptamana Portilor Deschise la UBC Palas Iasi

Evenimentele din acest weekend, la Palas Iași

Artisti din China, Mexic, Franta, Chile si Romania vor participa la LightUP Festival 2019

Ne jucam impreuna de Ziua Copilului

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

CURSURI GRATUITE pentru copii și elevi cu vârsta între 4 și 18 ani

Expoziţia de fotografie „TĂRÂMUL BEDUINILOR”

Expoziție de pictură Doina Mihăilescu, la Muzeul Unirii Iași „Între ZI și VIS (grădină am vrut să fiu…)”

Oportunitate pentru elevi: Bursele FLEX – 1 an de liceu în SUA

Scrie un comentariu: