Voluntarii Fundaţiei Bethany caută ieşeni cu „Inimă Bună”/ 12-14 decembrie

Voluntarii Fundaţiei Bethany caută ieşeni cu „Inimă Bună”/ 12-14 decembrie afis

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany dă startul celei de-a doua ediţii a campaniei Inimă Bună, cea mai mare activitate stradală de strângere de fonduri din zona ieşeană. Aceasta se va desfăşura în perioada 12-14 decembrie 2012 cu ajutorul a 120 de voluntari ce vor purta însemnele campaniei Inimă Bună şi vor invita ieşenii la un exerciţiu de generozitate în beneficiul copiilor cu dizabilităţi.

Voluntarii Inimă Bună sunt studenţi ai Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi ce au fost recrutaţi special pentriasi, timisoara, bucuresti, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, inima buna, voluntari, u această campanie din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social- Politice, Specializarea Asistenţă Socială. Timp de trei zile, Iaşul va fi gazda campaniei Inimă Bună, al cărei scop este de a strânge fonduri pentru terapia copiilor cu dizabilităţi ce vor fi asistaţi de către Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi în anul următor. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, voluntarii Inimă Bună au strâns impresionanta sumă de 13.880 lei, bani care au contribuit la deschiderea centrului de recuperare, de ale cărui servicii au beneficiat până în prezent 30 de copii cu dizabilităţi neuro-motorii şi familiile acestora.

Alături de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany sunt şi în acest an doi parteneri deosebit de importanţi pentru bunul mers al campaniei: Primăria Municipiului Iaşi şi Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Campania este susţinută şi de partenerii media tradiţionali ai fundaţiei: TVR Iaşi, CITV prin WINK Public Multimedia, Zile şi Nopţi, Radio Hit, Stiriong.ro şi Cronica de Iaşi.

Inimă Bună este o acţiune organizată de Fundaţia Servciilor Sociale Bethany timp de 22 ani în comunitatea timişoreană. Proiectul vizează dezvoltarea atitudinii civice şi îmbunătăţirea nivelului de responsabilitate socială a membrilor comunităţii, prin acţiuni de sensibilizare cu privire la copiii şi familiile aflate în dificultate. Începând cu anul 2011, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany – biroul zonal Iaşi a adus tradiţia acestui eveniment şi în mijlocul comunităţii ieşene.

Despre Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor şi a familiilor, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială.

Cu 18 ani de activitate în România, programele noastre vizează în special prevenirea separării copilului de familia biologică, promovarea unor practici profesioniste în lucrul cu copiii cu nevoi speciale sau care provin din medii dezavantajate (centre de plasament, centre de reeducare sau penitenciare, familii defavorizate), şi nu în ultimul rând  promovarea voluntariatului ca modalitate de implicare în viaţa comunităţii.

INFO

IAŞI – Str. Varianta Uzinei, Nr. 1
Tel/ Fax : 0232/ 278 535
021/ 212 00 76
iasi@bethany.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Happy Halloween @Oxford Pub

Concursul de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu

Plimbare de ”groaza”… pe bicicleta

Bliss Pijama Party

Scrie un comentariu: