Volum omagial Stelian Dumistracel: ”Impotriva derivei”

Asociația Studenților Jurnaliști din Iași îl omagiază pe Profesorul Stelian Dumistrăcel cu o carte-reverență, publicată la Adenium. Sâmbătă, 19 august 2017, va fi lansat volumul „Împotriva derivei. Volum omagial Stelian Dumistrăcel ’80. Cu 30 de scrisori către revista TIMPUL”, semnată de Asociația Studenților Jurnaliști din Iași.

Volumul este o inițiativă a Asociației Studenților Jurnaliști din Iași și vine ca o reverență pentru Profesorul Stelian Dumistrăcel, care a format generații de studenți de la Jurnalism în ceea ce privește discursul jurnalistic.

Evenimentul de lansare va avea loc în incinta librăriei Cărturești din Palas Mall pe 19 august 2017, începând cu ora 17.00. Invitații evenimentului: prof. univ. dr. Dan Stoica (UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI) și Violeta Cincu (jurnalist). Moderator: Andrei Giurgia (jurnalist).

Asociația Studenților Jurnaliști, despre proiect:

Ne dorim ca acest volum să vină ca o mulțumire din partea studenților de la Jurnalism pentru toată dăruirea și pasiunea cu care Profesorul Stelian Dumistrăcel vine de fiecare dată în fața catedrei și ne vorbește despre limba română și discursul jurnalistic. Credem cu tărie că Profesorul nostru este unul dintre cei mai importanți lingviști la ora actuală. Ne mândrim că suntem sau că unii dintre noi au fost studenții Domniei Sale și evenimentul este și o invitație deschisă pentru a-l sărbători chiar de ziua de naștere. Dincolo de ceea ce ne-a predat ca teorie la Jurnalism, Profesorul Stelian Dumistrăcel ne-a transmis o anumită stare și un fel de-a fi al studentului în continuă căutare.”

Volumul a ambiţionat să aducă în atenția cititorului activitatea unuia dintre cei mai importanți lingviști şi publicişti ai momentului din ţara noastră, din perspectiva specialiştilor, dar şi a foștilor sau actualilor săi studenți. În cei aproape șaizeci de ani de activitate ştiinţifică şi didactică, Stelian Dumistrăcel s-a impus în domeniile dialectologie, stilistică, etnolingvistică, pragmatică lingvistică ş.a.; la Iași, a pus bazele unei școli de cercetare doctorală de orientare coșeriană, confruntând „tehnica liberă a vorbirii şi discursul repetat”.

Punând accentul pe activitatea sa publicistică, „miezul” acestui volum este constituit de treizeci de articole apărute în Revista de cultură contemporană „Timpul”, cărora li s-a adăugat o selecţie de interviuri şi articole publicate în alte diverse periodice, dar, la aniversare, şi testimoniale care îl prezintă pe Stelian Dumistrăcel și din postura dascălului preocupat atât de fenomenele limbajului, cât şi de problemele comunicării, din perspectivă larg interdisciplinară.

Parteneri: Cărturești Iași, Cake Expert. Parteneri media: AGERPRES, TVR Iasi, Viva FM Iași, RadioHit Iasi, Iasi TV Life, Ziarul de Iasi, IasiFun, Evenimentul Regional al Moldovei, Radio Iaşi.

INFO

Asociația Studenților Jurnaliști Iasi (ASJ)

sjiasi.com

www.facebook.com/asj.iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: