Vița de Vie – ŞASE / ŞASE tour @Underground The Pub

Vineri, 22 februarie 2019,de la ora 21:00 Vița de Vie prezintă turneul ȘASE/ȘASE, la Iasi in Underground The Pub

ȘASE/ȘASE este cel mai nou album Viţa de Vie, un concept împărţit în două secţiuni de albume care s-au intregrat şi reunit în octombrie 2018. Prima parte, ŞASE (+), a fost lansată pe 29 octombrie 2016; cea de a doua, ŞASE (-), a fost lansată pe 27 octombrie 2018.

Este pentru prima oară când veţi avea ocazia de a vedea şi audia live toate cele 12 piese de pe album (şi nu numai!).

Lucrul la albumul ȘASE/ȘASE s-a întins pe durata a şase ani de studiu, muncă şi creaţie. Grafica albumului ȘASE/ȘASE este concepută de Agi (Adrian Iota) si este una de excepție. Cele doisprezece simboluri de pe coperţi, fiecare aparținând uneia dintre piese, sunt așezate în forma a două zaruri.

Despre Vița de Vie putem să vă povestim multe: că fac muzică de peste 20 de ani, că au lansat 10 albume dar poate ce-i mai important e că au crescut împreună cu fanii lor, susţinându-se reciproc. Faptul că mereu au încercat să mențină calitatea muzicii lor la un nivel ridicat i-a adus în locul pe care îl ocupă astăzi.

Viţa de Vie înseamnă: Adrian Despot – chitară & voce; Sorin Tanase – tobe; Cezar Popescu – chitară & voce; Adrian Ciuplea – bass; Mihai Ardelean – clape.

REZERVARE

Info și Rezervări: 0734 004 001 (între orele 14-20)

INFO

Underground Pub

Galeriile comerciale Stefan cel Mare – demisol (jos la spirala)

Mobil: +4 073 500 4001

www.facebook.com/Undergroundthepub

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: