VINO SÂMBĂTĂ LA IULIUS MALL IAȘI SĂ SĂRBĂTOREȘTI INAUGURAREA TUCANO COFFEE: CONCERT AFRICAN ORCHESTRA, PREMII ȘI DEMONSTRAȚII BARISTA

Probabil ai aflat că în Iulius Mall Iași s-a deschis prima cafenea din regiune a brandului internațional Tucano Coffee. Sâmbătă, pe 19 ianuarie 2019, te invităm să sărbătorim împreună inaugurarea oficială, printr-un eveniment plin de ritm, culoare și băuturi aromate.

Unde îți vei savura cafeaua în acest week-end? Propunerea noastră este Tucano Coffee, de la parterul Iulius Mall Iași. Pe lângă parfumul și gustul intens al băuturilor preparate de brandul internațional, te vei delecta și cu surprizele pregătite pentru a marca inaugurarea oficială. De la ora 14.00, te vei bucura de compania licorii negre, dar și de ritmurile celor de la BolambaLokole – african orchestra. Spectacolul lor este plin de culoare și energic, specific zonelor africane, care sunt reprezentate în meniul Tucano Coffee prin specialități de cafea.

Pe lângă atmosfera muzicală creată de tobele africane, de la ora 16.00, te vei putea fotografia alături de prieteni, la photo booth-ul tematic. Veți primi amintirile în dar, alături de bună dispoziție. Nu puteau lipsi demonstrațiile de preparare a cafelei, astfel că, pasionații sau simpli iubitori ai băuturii energizante sunt așteptați, de la ora 18.00, la o prezentare inedită oferită de „Academy Coffee”. Clienții vor avea parte și de premii savuroase. Pe parcursul zilei, barista le va propune să joace „foarfece, ciocan, hârtie”, iar dacă norocul le surâde și câștigă, vor primi o cafea clasică gratuită.

Tucano Coffee promovează cultura cafelei Specialty Arabica, de cea mai înaltă calitate. Cafeaua este preparată de către cei mai buni barista, din boabe prăjite în fabrici proprii, pentru a-şi păstra aromele și prospeţimea. De asemenea, brandul dezvoltă metodele alternative de preparare a cafelei. Pe lângă aceasta, specialităţile de bază ale Tucano Coffee sunt cheesecake-urile, realizate în laboratorul propriu, din ingrediente naturale, fără conservanţi, coloranţi sau aditivi alimentari. În meniu se regăsesc peste 30 de reţete unice, marcă proprie, alături de o varietate de tarte sărate, wrap-uri, bagels şi alte delicii.

Brandul are la bază filosofia Love.Peace.Coffee. Locaţia din Iulius Mall Iași păstrează tematica ce îmbină armonios cultura indienilor originari din America Latină şi cultura cafelei de specialitate din California, mix care se reflectă nu doar în specificul meniului, ci şi în designul interior aparte.

INFO

Iulius Mall

Complex Studentesc Tudor Vladimirescu, Iasi

Web: www.iuliusmall.com

FBwww.facebook.com/IuliusMallIS

PE ACEEASI TEMA:

Lansarea la Iași a romanului „Portocalele verzi”

Amestecul de miercuri de la Acaju

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Concurs Fortnite Solo

Ceremonia de Absolvire a Promoției 2019 UMF Iași

O conferinta inedita la UMF Iasi, sustinuta de prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea

Stand Up cu Tutu si Badea

Scrie un comentariu: