Viața românească – 110 ani de la apariție, expoziție eveniment

Pastorel Teodoreanu catre Ion Pillat - pag. 1 si 7

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează expoziția Viața românească – 110 ani de la apariție, ce valorifică patrimoniul MNLRI și extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori și fotografii la ediții princeps, ediții cu autograf sau cărți de vizită.

Expoziția reconstituie și evidențiază momentele prin care a trecut cunoscuta revistă literară și științifică, în existența ei ieșeană: martie 1906 – iunie 1916, martie 1920 – decembrie 1929, până la mutarea redacției la București, începând cu ianuarie 1930.

Expoziția cuprinde o bogată corespondență inedită a membrilor redacției „Vieții românești”: Mihail Ralea, Octav Botez, Mihail Sadoveanu, Lucia Mantu, Păstorel Teodoreanu. G. Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești ș.a.

Printre altele, este expus în premieră un exemplar din „Larousse médical illustré” (ediția din 1925), care a aparținut lui G. Topîrceanu, cu sublinieri ale acestuia din anii de boală. La pagina 513, Topîrceanu sublinia în creion roșu, bolile ficatului, între care și ciroza hepatică (boala care l-a răpus la 7 mai 1937).

Insemnari Topirceanu - dcitionar medical francez

Colecția de fotografii, cu multe rarități prezentate pentru prima dată publicului, îi reprezintă pe întemeietorii revistei (Constantin Stere, Paul Bujor, Garabet Ibrăileanu), pe unii membri ai redacției și pe o parte dintre numeroșii colaboratori, nume care au rămas în istoria literaturii române. Un spațiu generos îi este dedicat lui Garabet Ibrăileanu, adevăratul spiritus rector al „Vieții românești”.

Expoziția temporară „Viața românească – 110 ani de la apariție” poate fi vizitată în perioada 25 martie – 25 mai la Muzeul „Vasile Pogor”, de marți până duminică, în intervalul orar 10-17:00Curator: Lăcrămioara Balint.

Consultant științific: prof. dr. Nicolae Scurtu

INFO

Muzeul ”Vasile Pogor”

Str. Vasile Pogor 4, Iasi

E-mailmuzeul.literaturii@gmail.com

muzeulliteraturiiiasi.ro

facebook.com/muzeulliteraturiiromane.iasi

PE ACEEASI TEMA:

Povestea înființării muzeelor ieșene, lansată în cadrul Sărbătorii Liliacului

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Smiley la Tiki Village

Call me on my Shellphone! @Fratelli Iasi

Sibiu Jazz Festival Competition 2017. Inscrieri

8000 likes #danceparty @Legend

Scrie un comentariu: