Prima zi a Turneului Final al Campionatului National Universitar de Fotbal s-a desfasurat sub semnul unor partide care au oferit un real spectacol. Ratari, faze electrizante, rasturnari de scor, victorii aplaudate care au facut deliciul publicului spectator.
In prima partida a zilei Universitatea Lucian Blaga Sibiu a invins surprinzator prin proportiile scorului cu 7 la 3 echipa studentilor de la Academia Tehnica Militara din Bucuresti; studentii militari conducand la pauza cu 2 la 1.
Politehnica Bucuresti a invins o echipa ambitioasa, Universitatea Transilvania Brasov cu 5 la 3 intr-o partida in care finalul a apartinut bucurestenilor. Campionii „en titre”, studentii de la Alexandru Ioan Cuza Iasi, au realizat scorul zilei invingand cu 5 la 1 Universitatea de Vest Timisoara, o echipa care a crezut prea putin in sansa unui meci echilibrat. In cea mai spectaculoasa partida a zilei, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Iasi a terminat la egalitate , 5 la 5 cu puternica echipa a Universitatii Aurel Vlaicu Arad care a beneficiat si de indicatiile pretioase ale antrenorului echipei CSMS Iasi, profesor Ionut Popa. Cei de la Agronomia Iasi au condus cu 5 la 2 si cu tot sprijinul baietilor veseli din galeria ieseana s-au recunoscut egalati in final de o echipa ambitioasa si disciplinata tactic.
Universitatea de Vest Timisoara s-a revansat invingand Academia Tehnica Militara cu 3 la 2, reaprinzand sperantele unei calificari in fazele superioare ale competitiei.
Programul zilei a fost incheiat de o partida spectacol in care au evoluat, aplaudati la scena deschisa, studentii de la Transilvania Brasov si cei de la Agronomia Iasi. Au castigat iesenii cu 2 la 1 dupa ce la pauza brasovenii conduceau cu 1 la 0. A fost totodata o partida a ratarilor, a jocurilor cu cele mai multe suturi in bara, interventii inspirate ale portarilor care au salvat goluri ca si facute si nu in ultima instanta executii care ar starni si invidia fotbalistilor profesionisti.
Prima zi de intrecere a scos in evidenta prestatia deosebita a portarului echipei Vest Timisoara, candidat la obtinerea trofeului ‘’Cel mai bun portar’’ precum si evolutia de exceptie a lui Ionut si George Oprea de la Politehnica Bucuresti.
Partidele din preliminariile grupelor au continuat pe 23.05.2012, n.r la Sala Polivalenta dupa urmatorul program:
Meci 7
A1 Universitatea Lucian Blaga Sibiu vs A2 Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi
Meci 8
B1 Universitatea Politehnica Bucuresti vs B2 Universitatea Aurel Vlaicu Arad
Meci 9
A2 Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi vs A4 Academia Tehnica Militara
Meci 10
B2 Universitatea Aurel Vlaicu Arad vs B4 Universitatea Transilvania Brasov
Meci 11
A3 Universitatea de Vest Timisoara vs A1 Universitatea Lucian Blaga Sibiu
Meci 12
B3 Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara vs B1 Universitatea Politehnica Bucuresti
Program:
INFO
Mai multe detalii, programul si informatii suplimentare se pot gasi pe site-ul oficial www.studentsport.ro sau pe pagina facebook.com/StudentSport.