Veronica Roth, creatoarea seriei „Divergent”, vine la FILIT Iași

Organizatorii Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT anunță numele unui alt invitat de marcă, ce va fi prezent la Iași în perioada 3-7 octombrie 2018. Este vorba despre Veronica Roth, numărul 1 în topul „New York Times” al celor mai bine vânduți autori, pentru seria „Divergent” (Divergent, Insurgent, Experiment).

Trilogia „Divergent” a fost adaptată într-o serie de filme, cu actorii Shailene Woodley și Theo James în rolurile principale. Filmele s-au bucurat de un imens succes în întreaga lume, cu încasări de sute de milioane de dolari și cu numeroase premii și nominalizări.

Un alt volum al autoarei, Pecetea Morții, publicat în ianuarie 2017, a intrat direct pe locul 1 în lista „New York Times” a celor mai bine vândute cărți, rămânând în această poziție vreme de optsprezece săptămâni. Cumpăna destinelor, cea de-a doua parte a seriei „Pecetea Morții”, a debutat de asemenea pe primul loc în lista „New York Times” și continuă să atragă un număr uriaș de cititori.

Veronica Roth a debutat la vârsta de 22 de ani și a scris primul volum din seria care avea să o facă celebră, „Divergent”, în timp ce urma cursurile Universității Northwestern, unde a absolvit cu magna cum laude. Cărțile sale au primit mai mulți ani la rând „Premiul Goodreads Choice pentru cea mai bună carte fantasy şi SF pentru tineri”. Volumele sunt publicate în România la Editura Leda.

Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) este un proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași și va reuni anul acesta cunoscuți scriitori din țară și din străinătate în perioada 3-7 octombrie, în cadrul unor evenimente deschise publicului larg. Printre invitați se regăsesc nume importante ale literaturii mondiale, precum Jonathan Franzen (SUA), Jón Kalman Stefánsson (Islanda), Kamila Shamsie (Marea Britanie), Sylvie Germain (Franța) etc., alături de zeci de scriitori și poeți români, precum și traducători din lumea întreagă.

La eveniment vor mai participa și manageri culturali, editori, jurnaliști din țară și din străinătate.

INFO

FILIT Iasi

www.filit-iasi.ro

www.facebook.com/filit.iasi

PE ACEEASI TEMA:

Rezervări online pentru Serile FILIT

Vânătoare de cărți la Iași, în pregătirea FILIT

Ateliere In a Relationship la FILIT

FILIT, ediția a VI-a: invitați și noutăți

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Comedie cu olteni”, la Ateneul din Iasi

“Pijamale”, in premiera la Ateneul din Iasi

Concert PROCONSUL Simfonic

Robin and the Backstabbers la Iași /ALTOrchestra 100

Scrie un comentariu: