Vasile Moldoveanu, tenorul român condamnat la moarte de comuniști, vine la Opera Iași

Vasile-Moldoveanu-foto-opera-iasiVasile Moldoveanu, artistul român cu cele mai multe reprezentații din istoria modernă a teatrului Metropolitan, vine la Opera ieșeană pentru a susține un Master Class de canto.

În perioada 13 – 31 ianuarie 2014, interpreții Operei ieșene se vor bucura de prețioasa îndrumare a unuia dintre cei mai mari tenori din lume.

Regimul comunist din România l-a condamnat la moarte pentru ca a plecat în Occident, iar el n-a mai putut veni în țară timp de aproape 40 de ani. „De aici am plecat şi n-am uitat niciodată şi n-o să reneg niciodată. Sentimentele le am aceleaşi, de dragoste pentru Patrie, pentru Operă, pentru tot”, mărturiseşte tenorul.

Tenorul român a fost personajul uneia dintre edițiile emisiunii “În Premieră” (Antena 3). Reportajul îl puteți urmări aici.

Vasile Moldoveanu a debutat la Opera Națională din București în anul 1966, în rolul Rinuccio din Gianni Schicchi de Giacomo Puccini. Pe parcursul primului an al carierei sale a cântat în România, dar nu peste mult timp a primit angajamente ca invitat al operelor din Belgia, Helsinki (Finlanda), La Monnaie în Bruxelles, Liceu din Barcelona, precum și apariții la festivalurile din Atena, Amsterdam, Dresda, Koln și Frankfurt. În 1972 a apărut pentru prima dată la Opera de Stat din Stuttgart în rolul Edgardo din Lucia di Lammermoor, din 1976 la Opera de Stat din Munchen (Rodolfo și Ducele de Mantua) și la Opera de Stat din Viena (Alfredo). În 1977 a avut contracte la operele din Berlin și Chicago, iar în 1978 la Opera de stat din Hamburg în rolul Don Carlo.

Debutul său la Met a avut loc în 1979 cu Pinkerton în Madama Butterfly. La New York Metropolitan Opera a cântat în 105 spectacole, fiind aclamat în Don Carlo (1980), Il Tabarro (1981) și Simon Boccanegra (1984). Pe lângă aceste roluri a cântat Enrico din I Vespri Siciliani, Turiddu în Cavalleria rusticana și Des Grieux în Manon Lescaut de Giacomo Puccini. În anul 1979 a apărut pentru prima oară la Covent Garden din Londra, unde a cântat Don Carlo.

Vasile-Moldoveanu-foto-opera-iasi-2În anii ’80 și ’90 Vasile Moldoveanu a avut o activitate artistică foarte amplă și intensă în multe orașe din Germania, cântând cu regularitate la Stuttgart. A putut fi ascultat la Zurich în 1980 în Attila, la Monte Carlo, unde locuia în acea vreme, în Lucia di Lammermoor (1982), la Teatro Regio di Parma în Don Carlo și la Caracalla în Roma în Turandot (1986). În 1988 a cântat rolul lui Ramirez din La Fanciulla del West la Opera din Nisa, Cavaradossi la Marsilia în 1990 și Pinkerton la Roma.

Vasile Moldoveanu a cântat pe cele mai celebre scene din lume şi a participat la nenumărate festivaluri de operă, dar şi la grandiosul spectacol din Central Park, New York în faţa unei audienţe de peste 10.000 de persoane. A fost invitat la Gale, în prezenţa mai-marilor lumii. A cântat la Opera din Monte Carlo, în spectacole patronate de Prinţul din Monaco, de Grace de Monaco, apoi de Prinţul Albert de Monaco.

Anul trecut tenorul a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional «Steaua României» – în grad de Comandor în semn de înaltă apreciere pentru talentul şi dăruirea de excepţie prin care s-a impus, timp de mai multe decenii, pe marile scene ale lumii, afirmând valoarea şcolii româneşti de canto şi imaginea ţării pe plan internațional.

INFO

Opera National Romana Iasi

Str. Agatha Barsescu nr. 18

cod postal 700074 Iasi, Romania

Telefon/fax (RCS & RDS):

Secretariat: +40-(0)232 211 144

www.operaiasi.ro

www.facebook.com/Opera-Nationala-Romana-Iasi

www.youtube.com/OperaIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Favorita”, de Yasushi Inoue / Editura Humanitas

Expoziție aniversară de fotografie „Regele Mihai I – o poveste de viață”

Film românesc câștigător la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia

Happy Halloween @Oxford Pub

Scrie un comentariu: