Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași vă invită în „Arena Medicală”

Universitatea veche - UMF Iasi

Până joi, 21 aprilie 2016, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași organizează a treia ediție a „Arenei Medicale”. Activitățile propuse în cadrul Arenei reprezintă “interfața” dintre UMF Iași și cei care doresc să descopere profesia medicală.

Grupurile de elevi care pornesc în aventura tururilor, ghidate de studenții universității, în cele două Muzee ale UMF și în laboratoare au ocazia să participe și în Arena Medicală la ateliere practice și prezentări interactive, prin seria de evenimente „Săptămâna Creierului”, „Salvatorii de Vieți”, „Micii sanitari” etc.

Peste 2.500 de elevi din Iași, Botoșani, Galați, Neamț, Vaslui și Suceava s-au înscris online, pe site-ul www.umfiasi.ro, la activitățile propuse. Participarea la activitățile festivalului este posibilă atât cu clasa, în grup organizat, cât și individual, în familie, sau însoțiți de prieteni și este gratuită.

PROGRAM

program-tur-si-Arena-1

INFO

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

Piata Natiunii, Iasi

www.umfiasi.ro

www.facebook.com/UniversitateaDeMedicinaFarmacieGrTPopa

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: