Universitatea de Arte „George Enescu” acordă titlul de Doctor Honoris Causa sopranei Leontina Văduva

leontina-vaduva

Luni, 3 octombrie 2016, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi va acorda înalta distincţie de Doctor Honoris Causa sopranei Leontina Văduva.

Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa se va desfăşura la sediul Rectoratului Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, Casa Balş, strada Cuza Vodă 29, în sala Eduard Caudella, începând cu ora 11:00. În cadrul Ceremoniei, prof. univ. dr. Tatiana Pocinoc, Decanul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, va prezenta Laudatio.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București.

Participarea la ceremonie este liberă.

După studii la Conservatorul din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Arta Florescu, soprana Leontina Văduva a debutat pe plan internaţional în 1986 la Teatrul Capitole din Toulouse în Manon de Jules Massenet. Rolul, devenit una dintre cele mai dragi cărţi de vizită, a purtat-o spre debutul londonez de la Royal Opera House Covent Garden, etapă care i-a adus prestigiosul premiu Lawrence Olivier (1988).

Stabilită în Franţa, ţară care a adoptat-o de la bun început (şi care i-a acordat în 1999 titlul de Chevalier des Arts et des Lettres), Leontina Văduva a devenit rapid una dintre cele mai bune ambasadoare ale repertoriului francez. A strălucit în Micaëla, Antonia, Julieta şi Mireille în cele mai importante teatre ale lumii. Cu toate acestea, rolul debuturilor americane (San Francisco, 1996, Metropolitan Opera, New York, 2000) a fost Mimi din Boema lui Puccini. Discografia artistei include Rigoletto (1993), Povestirile lui Hoffmann (1996), Boema (1996) şi recitalul Opera Arias (1997), dirijat de Plácido Domingo.

Un capitol special în videografia artistei îl reprezintă DVD-ul cu Romeo şi Julieta, înregistrat în 1994 la Royal Opera House Covent Garden din Londra, sub conducerea muzicală a lui Sir Charles Mackerras şi în regia lui Nicolas Jöel, devenit referinţa absolută pentru celebra operă a lui Gounod.

Calităţile sale artistice i-au adus numeroase distincţii, printre care Medalia oraşului Toulouse, premiul Royal Philarmonic Society of Music şi Ordinul Meritul Cultural in grad de Mare Ofiţer.

În ultimii ani soprana Leontina Văduva a fost prezentă pe scena Ateneului Român și a Sălii Radio din București în cadrul evenimentelor organizate de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură: Recitalul omagial Verdi–Wagner. Corespondențe (2013), Gala Aniversară “Viorica Cortez și Prietenii” (2014), Recitalul omagial ENESCU 60 (2015), SUFLET ÎN CULORI. Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism (2016) și Concertul aniversar AVE: Leontina Văduva 30 de ani în muzică în cadrul Vibrate!Festival (2016). În 2014 Leontina Văduva a lansat CD-ul Verdi–Wagner: Corespondețe, iar în 2015 calendarul 2016 Leontina Văduva 30.

Organizatori: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură; Parteneri instituționali: creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Societatea Română de Radiodifuziune și Orchestrele și Corurile Radio România, Théâtre du Capitole din Toulouse, Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Național Cotroceni și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Parteneri: Kaufland România, Unirea Shopping Center, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase și Povești, Domeniile Sâmburești și Acqua Carpatica, Aurel Vîrlan Photography, Theateragentur „Luisa Petrov”, Grand Hotel Continental, Valentina Bălașa Ario, Kitarodia și Mercure.

INFO

Universitatea de Arte „George Enescu” Iasi

Str. Cuza Voda nr. 29, Iasi, Romania.

Telefon/fax: +4 0232 276020

Web: www.arteiasi.ro

FB: www.facebook.com/arteiasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Tura de cicloturism in familie, la Dobrovat, 1 iulie 2017

SHORT FILM FACTORY aduce filme cu intrare liberă în 30 de orașe

Caravana de fotografie //SECVENTE 2017 ajunge la Iasi

Blues ConFusion Festival 2017 la Cetatea de Scaun a Sucevei

Scrie un comentariu: