Un Șotron de trei zile la Muzeul Literaturii Române Iași

Afis-Sotron-2015

Muzeul Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru Comunitate”, organizează în perioada 29 -31 mai 2015 cea de a II-a ediție a Șotronului. Târg de cărți, jocuri și distracții.

Evenimentul se va desfășura în grădina Casei Pogor și pe strada Vasile Pogor (închisă circulației), în intervalul orar 12:00-22:00, având drept public țintă copiii și adolescenții, dar și părinții interesați de activități cultural-educative interactive.

Totdată, în cadrul evenimentului va fi inaugurate o pictură 3D interactivă cu tema ȘOTRON, proiect sprijinit de National Paints România și realizat de o echipă formată din zece studenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității „George Enescu” din Iași, coordonați de Silviu Teodor-Stanciu, doctorand în cadrul aceleași instituții.

În Muzeul „Vasile Pogor” va putea fi vizitată expoziția „Grafism”, iar la parter va fi montat un  sistem de aplicații multimedia care cuprinde sisteme de proiecție interactive, sistem de realitate augmentată, joculețe educative interactive și aplicații pe suport multitouch, personalizate pe patrimoniul muzeelor literare ieșene.

PROGRAM

Vineri, 29 mai 2015

Grădina Casei Pogor

  • 12:00-20:00 – Expoziție de reviste școlare și poezie tânără  (Revista „Phénix”)
  • 12:00-20:00 – Târg de carte (Sedcom Libris)
  • 12:00-22:00 – Troc de CD-uri cu playlist-uri originale (Club Interact Curtea Domnească)
  • 12:00-22:00 – Activități distractive: căsuță gonflabilă, trambulină, animele din baloane (Top Kids)
  • 13:00-15:00 – Mini-club de conversație în limba engleză (Language Exchange Iași)
  • 13:00-17:00 – Atelier de modelaj (Corina Mocanu-Irimiță)
  • 13:30-14:30 – Atelier de haine de păpuși (Carmen Muscă)
  • 14:00-18:00 – AteliereSlackline(Outdoor 360)
  • 16:00-17:00 – Chante, joue, bricole, apprends! – Atelier pentru copii de 4-6 ani (Institutul Francez Iași)
  • 16:00-19:00 –Storytelling – povești în limba engleză citite copiilor; Concurs de lectură „Reading Challenge”; premii; Verb bingo – joc care testează vocabularul; premii; Good Manners – Quiz; premii (British Council)
  • 16:00-20:00 – Troc de cărți și jucării
  • 16:00-20:00 – Atelier de stickere (Artist: RO)
  • 16:00-21:00 – Activități practice și distractive: handmade, face painting, forme din baloane, pictură, activități senzoriale (Țara Minunilor)
  • 17:00-19:00 – Campionat de șotron (Muzeul Literaturii Române Iași)

Muzeul „Vasile Pogor”

  • 10:00-17:00 – Expoziția „Grafism”
  • 10:00-17:00 – Sistem de aplicații multimedia: proiecții interactive, joculețe educative interactive și aplicații pe suport multitouch

Scenă

  • 16:30-17:00 – Moment muzical: Beatrice Ichim: Louane – Jour 1, Tal – Pas toi și Tal – Le sens de la vie
  • 17:00-18:00 – Spectacol în limba franceză de sfârşit de an şcolar a copiilor de la IFI (Institutul Francez Iași)
  • 18:00-19:00 – Corala „Mélodie” a IFI (Institutul Francez Iași)
  • 19:00-22:00 – Mixaj de muzici cool

Strada Vasile Pogor

  • 12:00-22:00 – Activități sportive în stradă: ping-pong, baschet, volei, tenis, badminton, trambulină, biciclete (Decathlon)
  • 12:00-22:00 – Board games (Lex Hobby Store)
  • 13:00-20:00 – Atelier de Ludotecă și Mind Lab (Asociația Re-Mind Center)
  • 15:00-18:00 – Workshop-uri: „Copacul de fapte bune”, „Recomandă o carte”, hair rops, face&body painting, curs de frecat menta, photo-shooting cu oaia (Asociația „Moldavia”)

Galeriile „Pod-Pogor”

  • 14:00-15:30 – Piesă de teatru pentru copii „Muc cel mic” (Centrul Cultural German Iași)
  • 16:30-17:30 – Workshop „EDMUNDO” – Cât te costă viața de student internațional (Educativa)

De potolit setea și foamea: în Grădina Casei Pogor: CUIB – Local și de sezon și Cuptorul Moldovencei – produse de patiserie (Atelier cocktail de căpșuni și frișcă cu mentă. O sută de feluri în care putem mânca căpșuni)

Sâmbătă, 30 mai 2015

Grădina Casei Pogor

  • 12:00-17:00 – Șotron jurnalistic – workshop despre interviu și fotografia de portret (Asociația Studenților Jurnaliști Iași)
  • 12:00-18:00 – Workshop „ Live drawing: cum să îi desenezi pe Meow & Meuw” (Adrian Serghie)
  • 12:00-20:00 – Târg de carte (Sedcom Libris)
  • 12:00-21:00 – Activități practice și distractive: handmade, face painting, forme din baloane, pictură, activități senzoriale (Țara Minunilor)
  • 12:00-22:00 – Activități distractive: căsuță gonflabilă, trambulină, animele din baloane (Top Kids)
  • 13:00-17:00 – Storytelling – povești în limba engleză citite copiilor; Concurs de lectură „Reading Challenge”; premii;
  • Verb bingo – joc care testează vocabularul; premii; Good Manners – Quiz; premii (British Council)
  • 13:30-14:30 – Atelier de haine de păpuși (Carmen Muscă)
  • 15:30-20:00 – Atelier de stickere (Artist: RO)
  • 14:00-16:00 – Jocuri japoneze (demonstrații de Go, Shogi și Hanafuda). Ateliere de origami (Asociația Himawari)
  • 14:00-17:00 – Activități cultural-artistice, ateliere practice (Asociația C.O.N.TOUR)
  • 14:00-18:00 – Mini-club de conversație în limba italiană –începător/intermediar/avansat (Language Exchange Iași)
  • 14:00-18:00 – Ateliere Slackline (Outdoor 360)
  • 16:00-20:00 – Troc de cărți și jucării
  • 17:00-19:00 – Concurs Kendama; premii (Club Interact Curtea Domnească)
  • 17:00-19:00 – Campionat de șotron (Muzeul Literaturii Române Iași)

Muzeul „Vasile Pogor”

  • 10:00-17:00 – Expoziția „Grafism”
  • 10:00-17:00 – Sistem de aplicații multimedia: proiecții interactive, joculețe educative interactive și aplicații pe suport multitouch

Scenă

  • 12:00-14:00 – Momente comice: DIFAIN & HECUBA; monolog – Vlad Mihăiescu – Iluzionistul; moment artistic – interpretare „Visul lui Alonso”; Corul de copii al Fundației „Solidaritate și Speranță”; moment de dans – Hula Hoop – copiii (H&D); moment pantomimă: Mihai Iulian Damian – Tango; Poezie – Maria Cernescu – „Face oricine ce vrea”; Moment dans: waka-waka – copii (H&D); moment de cântec: Andra Claus – „Dacă mama și tăticu ar ști”, „Su bi duua”; moment de pantomimă – Adrian Mîrzac și Mihai Damian; moment de teatru – „Școlărițele” – Elena Bârlădeanu și Andra Claus; Andra Claus și Crina Damian – „Șoricelul”; moment pantomimă – „Cei trei” (Ateneul Tătărași, Fundația „Solidaritate și Speranță”, Centrul DIFAIN CSA, Fundația „HECUBA” Iași)
  • 14:30-15:00 – Piesă de teatru „Prostia omenească” – după o adaptare scenică de Constantin Brehnescu (Trupa „Vreau” – Palatul Copiilor Iași)
  • 16:00-16:30 – Moment muzical: Beatrice Ichim: Louane – Jour 1, Tal – Pas toi și Tal – Le sens de la vie
  • 18:00-20:00 – Concert (Do-Re-Mi din Sunetul muzicii; Cui i-e frică de lupul cel rău – Cei 3 purceluși; Roua pe roze din Sunetul muzicii; De fluieri când muncești – Albă ca zăpada; Când te rogi la steaua ta – Pinocchio; Maria – Sunetul muzicii; Fluieră puternic – Pinocchio; Belle și Bestia – Frumoasa și Bestia; Pic pic pic – Bambi; Săpăm, săpăm – Albă ca zapada; Puiul meu – Dumbo; Cât de bine e să fii motan – Pisicile aristocrate; Să cauți strictul necesar – Cartea junglei; Maria Mirabela – Eugen Doga – Corul de copii „Juniorii Operei” (Opera Națională Română Iași)

Strada Vasile Pogor

  • 12:00-20:00 – Workshop-uri: „Copacul de fapte bune”, „Recomandă o carte”, hair rops, face&body painting, curs de frecat menta, photo-shooting cu oaia (Asociația „Moldavia”)
  • 12:00-22:00 – Activități sportive în stradă: ping-pong, baschet, volei, tenis, badminton, trambulină, biciclete (Decathlon)
  • 12:00-22:00 – Board games (Lex Hobby Store)
  • 13:00-20:00 – Atelier de Ludotecă și Mind Lab (Asociația Re-Mind Center)
  • Galeriile „Pod-Pogor”
  • 11:30-13:00 – Spectacol și lansare expoziție cu Foaia volantă „Școala Voinicilor”
  • 14:00-17:00 – Vizionare de basme germane cu subtitrare în limba română: Croitorașul cel viteaz; Doamna Holle; Acoperă-te masă!; Albă ca Zăpada; Cenușăreasa; Frumoasa Adormită; Motanul încălțat; Regele broscoi (Centrul Cultural German Iași)

De potolit setea și foamea: în Grădina Casei Pogor: CUIB – Local și de sezon și Cuptorul Moldovencei – produse de patiserie (Atelier salată cu legume de sezon și plante aromatice. Magia mirosurilor din grădina cu verdețuri)

Duminică, 31 mai 2015

Grădina Casei Pogor

  • 12:00-18:00 – Workshop „ Live drawing: cum să îi desenezi pe Meow & Meuw” (Adrian Serghie)
  • 12:00-21:00 – Activități practice și distractive: handmade, face painting, forme din baloane, pictură, activități senzoriale (Țara Minunilor)
  • 12:00-14:00 – Jocuri japoneze (demonstrații de Go, Shogi și Hanafuda). Ateliere de origami (Asociația Himawari)
  • 12:00-14:00 – Campionat de șotron (Muzeul Literaturii Române Iași)
  • 12:00-17:00 – Șotron jurnalistic – workshop despre interviu și fotografia de portret (Asociația Studenților Jurnaliști Iași)
  • 12:00-20:00 – Târg de carte (Sedcom Libris)
  • 12:00-20:00 – Workshop pentru copii de făcut decorațiuni din marțipan (Cofetăria Marabou)
  • 12:00-22:00 – Activități distractive: căsuță gonflabilă, trambulină, animele din baloane (Top Kids)
  • 13:00-17:00 – Storytelling – povești în limba engleză citite copiilor; Concurs de lectură „Reading Challenge”; premii;
  • Verb bingo – joc care testează vocabularul; premii; Good Manners – Quiz; premii (British Council)
  • 13:30-14:30 – Atelier de haine de păpuși (Carmen Muscă)
  • 14:00-17:00 – Activități cultural-artistice, ateliere practice (Asociația C.O.N.TOUR)
  • 14:00-18:00 – Mini-club de conversație în limba engleză (Language Exchange Iași)
  • 14:00-18:00 – Ateliere Slackline (Outdoor 360)
  • 15:30-20:00 – Atelier de stickere (Artist: RO)
  • 16:00-18:00 – Atelier de colorat (Alin Blendea)
  • 16:00-20:00 – Troc de cărți și jucării
  • 18:00-20:00 – Workshop de improvizație actorie (Ovidiu Ivan)

Scenă

  • 12:00-14:00 – Sceneta „Vrei să fii miliardar?” (Trupa de Teatru a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”, coordonator: bibliotecar Elena Crăcană)
  • 16:00-17:00 – Lansarea numărului 3 al revistei „Phénix”
  • 18:00-20:00 – Concerte

Strada Vasile Pogor

  • 12:00-20:00 – Workshop-uri: „Copacul de fapte bune”, „Recomandă o carte”, hair rops, face&body painting, curs de frecat menta, photo-shooting cu oaia (Asociația „Moldavia”)
  • 12:00-22:00 – Activități sportive în stradă: ping-pong, baschet, volei, tenis, badminton, trambulină, biciclete (Decathlon)
  • 12:00-22:00 – Board games (Lex Hobby Store)
  • 13:00-20:00 – Atelier de Ludotecă și Mind Lab (Asociația Re-Mind Center)
  • 15:00-17:00 – Workshop skateboarding și demo, concurs cu premii (Moldovitza Skateboarding și Urzeală Team)

Galeriile „Pod-Pogor”

  • 11:30-13:00 – Spectacol și lansare expoziție cu Foaia volantă „Școala Voinicilor”
  • 14:00-17:00 – Vizionare de basme germane cu subtitrare în limba română: Croitorașul cel viteaz; Doamna Holle; Acoperă-te masă!; Albă ca Zăpada; Cenușăreasa; Frumoasa Adormită; Motanul încălțat; Regele broscoi (Centrul Cultural German Iași)

De potolit setea și foamea: în Grădina Casei Pogor: CUIB – Local și de sezon

INFO

Muzeul Literaturii Române Iasi

Str. Vasile Pogor 4

E-mailmuzeul.literaturii@gmail.com

muzeulliteraturiiiasi.ro

Facebook.com/muzeulliteraturiiromane.iasi

PE ACEEASI TEMA:

Festivalul GFest – ediția a VI-a

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Seara de Craciun – concert de colinde al Corului Universității Naționale de Arte „George Enescu”

„Carnavalul Culorilor” – expoziție de măști pictate la Ateneu

Uncensored Dance Party

SPEAK UP your LOVE! @Fratelli Iasi

Scrie un comentariu: