”Un pas in urma serafimilor” la Cinema Ateneu

Ieșenii sunt invitați în săptămâna ce urmează să vizioneze filmul de debut al regizorului Daniel Sandu în cel mai modern cinematograf din Iași, Cinema Ateneu.

  • luni, 11 decembrie 2017, ora 19.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”

„Un pas în urma serafimilor” spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox. Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă.

Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar.

„Un pas în urma serafimilor” îi are în rolurile principale pe Ştefan Iancu şi Vlad Ivanov, distribuţia fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ştefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu şi Radu Botar.

BILETE

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 12 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.

INFO

Ateneul din Iași

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Webwww.ateneuiasi.ro

FBwww.facebook.com/AteneulDinIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

1 comentariu la “”Un pas in urma serafimilor” la Cinema Ateneu”

  1. smochina says:

    Cand mai ruleaza filmul la Iasi?

Scrie un comentariu: