Un film ca un selfie cu prietenii: Matthias & Maxime al lui Xavier Dolan

Rivette, Frank, Brass, Sharif, Matthias și Maxime sunt prieteni de când se știu. Și nu orice fel de prieteni, cei mai buni prieteni: BFFs <3 . Matthias & Maxime sunt și ei cei mai buni prieteni, dar prietenia lor e legată de un eveniment din trecut care acum le stârnește amintiri puternice.

Matthias & Maxime, în regia lui Xavier Dolan spune povestea găștii tale de prieteni, din 31 ianuarie, pe ecranele cinematografelor din țară.

Fie că e vorba de cel mai impulsiv membru al grupului, cel mai înțelept, cel mai nebunatic, cel mai bogat sau chiar cel care taxează fiecare greșeală gramaticală a celorlalți, nimic nu ne poate despărți de cei cu care am copilărit. Cu ei am pus la cale cele mai cool petreceri, am făcut cele mai mari nebunii, ei ne-au fost alături când ne-am îndrăgostit sau am suferit. Maxime (interpretat chiar de Xavier Dolan) are acești prieteni, iar unul dintre ei, are o soră, Erika. Erika e la școala de film și are de făcut un scurtmetraj pe care îl filmează în weekend-ul în care toată gașca se adună la casa de vacanță a familiei sale. Erika nu are actori pentru film dar îi are pe prietenii fratelui său: Matthias & Maxime.

Evenimentele de pe parcursul filmării declanșează o tensiune între cei doi, care acum sunt nevoiți să se confrunte mai puternic cu propriile dorințe, bulversându-și cercul prietenilor și, foarte curând, și viețile.
Cu un ,,dialog extraordinar”, după cum apreciază The Playlist, lungmetrajul lui Xavier Dolan a avut premiera la Cannes și este un film care emană ,,atâta tandrețe și blândețe” (The Guardian), și este totodată ,,mai tânăr, mai bătrân și mai condimentat decât câteva dintre cele mai recente filme ale lui Dolan.’’ (Vanity Fair)

La rândul său, regizorul susține nevoia personală și importanța realizării acestui film declarând:

,, La 20 de ani, să-mi găsesc locul a fost și este partea cea mai importantă din viață, și fără îndoială, asta este valabil pentru marea majoritate dintre noi. Pentru o vreme m-am păcălit, fie din dragoste, fie din încercarea de a-mi găsi adevărații prieteni. Succesul aduce și izolare și fără să-mi dau seama ajunsesem, la peste 25 de ani, să fiu singur mai tot timpul. Dar de ceva vreme, mi-au ieșit în cale persoane excepționale. La locul potrivit, la timpul potrivit. Cumva, spre 30 de ani, mai degrabă decât să fac film, mi-am făcut prieteni. Matthias & Maxime vorbește despre astfel de prietenii. Într-o altă lume, printr-o altă poveste. Unde tineri cu origini și poziții sociale diferite ajung la o anumită vârstă, în acest moment al schimbării și se întreabă, exact ca mine, care este locul lor.

La începutul carierei sale, Xavier Dolan a fost considerat copilul minune al cinema-ului actual. Primul său lungmetraj – J’ai tué ma mère – a fost scris, regizat și produs de autorul canadian la doar 19 ani, și prezentat în premieră la Festivalul de la Cannes (Quinzaine des Realisateurs, 2009). Dolan a realizat ulterior aproape un film pe an, Matthias & Maxime fiind al optulea lungmetraj. Les Amours Imaginaires și Laurence Anyways au fost prezentate în secțiunea Un Certain Regard (Cannes 2010 și, respectiv, 2012). În 2013, Tom à la ferme a câștigat premiul criticii FIPRESCI la Festivalul de la Veneția și un an mai târziu, Mommy l-a readus pe Dolan la Cannes, de data aceasta în competiția oficială, unde a primit Premiul Juriului. A revenit ulterior pe croazetă cu Juste la fin du monde (Grand Prix du Jury) și Matthias & Maxime.

Matthias & Maxime va fi lansat în România de Voodoo Films începând cu 31 ianuarie și va putea fi văzut în Iași la Cinema Ateneu. Partener Media Principal: Radio Guerrilla, Vola.ro. Parteneri Media: Radio România Cultural, ELLE, Zile și Nopți, Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, FilmSi, filme-cărți.ro, IQads, SMARK, The Institute, Banchiza Urbană.

Rating: N15

INFO

Facebook

Instagram

PE ACEEASI TEMA:

Proiecție specială de Ziua Filmului Coreean, la Cinema Ateneu | „Parazit”

European Cinema Night, la Cinema Ateneu

Zilele Filmului LUX (1-3 noiembrie 2019)

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

O noapte furtunoasa poate fi vizionat online | Teatrul National Iasi

Premiile Radio România Cultural vor fi acordate în cadrul emisiunii GPS Cultural pe 30 martie

Producătorii locali ieșeni mai ușor de găsit online

Mari spectacole puse online pentru prima data

Scrie un comentariu: