Un festival romanesc, cel mai bun din Europa

FUSION Festival a fost declarat cel mai bun eveniment european la categoria “Best Small Festival” în cadrul Festival Awards. Editia din acest an a renumitei competitii a avut loc la Groningen, Olanda si a strâns laolaltă nume puternice din industria festivalurilor (Tomorrowland – Belgia, Sziget (Ungaria),Wacken Open Air (Germania),Woodstock Festival – Polonia, Berlin Festival – Germania, Open’er Festival – Polonia, etc).

După calificarea pe lista scurtă a celor mai bune 10 evenimente, pe baza voturilor publicului, FUSION Festival a fost ales de un juriu format din jurnalisti, reprezentanti ai diferitelor agentii si organizatori de evenimente, ca fiind cel mai bun festival european la categoria “Best Small Festival”. Au fost peste 620 000 de voturi pentru câteva sute de evenimente care au concurat, ceea ce arată că evenimentele de gen sunt extreme de populare în Europa si fac acest premiu cu atât mai important.

Este pentru prima dată când un festival românesc obtine un premiu în cadrul unui eveniment international de asemenea anvergura.  FUSION Festival se alătură astfel câstigătorilor acestei editii: EXIT Festival – Serbia (Best Major European Festival), Melt – Germania (Best Medium Sized European Festival), Berlin Festival (Best European festival Line Up), Arctic Monkeys (Headliner of the Year).

Suntem extrem de bucurosi pentru acest premiu. E o confirmare a eforturilor pe care le facem pentru a oferi publicului un eveniment de calitate, care să crească de la an la an si  să ofere  o experientă memorabilă tuturor participantilor.  Acest premiu ne onorează si ne obligă în acelasi timp să păstrăm directia avută. Promitem tuturor participantilor că vor urma evenimente  din ce în ce mai bune si le multumim pentru implicarea si atasamentul de care au dat dovadă atunci când ne-au votat. Pentru editia de anul acesta, când aniversam 5 ani, am pregătit foarte multe surprize si suntem siguri că va fi o editie memorabila” a declarat Pedro Opris, initiatorul si managerul  festivalului de la Sibiu.

Festival Awards este unicul eveniment la nivel european care aduce laolaltă industria organizatorilor de festivaluri. Competitia pune accent pe recompensarea viziunii si creativitătii evenimentelor, prin intermediul aprecierilor primite din partea publicului si a juriului de specialitate. La editia din 2013 au concurat, la diverse categorii, festivaluri românesti precum Artmania, Electric Castel, B’ESTFEST, Summer Well, Plai, TiMAF.

FUSION Festival este un eveniment complex în cadrul căruia muzica este sincronizată cu efecte vizuale, spectacol de lasere, proiectii, iluminare arhitecturală, efecte pirotehnice, într-un cadru deosebit, la barajul de acumulare de la Gura Râului, Sibiu. Pentru 2014 se pregăteste o editie aniversară, marcată de împlinirea a 5 ani de existentă a FUSION Festival.

INFO

FUSION Festival

www.fusionfesival.ro

www.fb.com/officialfusion

European Festival Awards

eu.festivalawards.com

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: