Probike Addiction reia una dintre cele mai indragite ture pentru copii pe care le realizeaza. Sambata, 1 iulie 2017 vor asalta din nou cu bucurie poiana de la Dobrovat. Veti ajunge acolo pedaland si va veti juca in voie.
Este o experienta minunata, deoarece, in functie de copii, fiecare tura la Dobrovat este diferita – o data s-a sarit ata, alta data s-a construit din lemne un adapost sau taticii au facut un pod peste paraul Dobrovat care curge in apropiere pentru ca sa se poata trece pe celalalt mal.
Tura de cicloturism in familie “Jocurile copilariei” cuprinde: vizitarea manastirii, legendele despre comorile din Dobrovat, minicurs de siguranta in trafic, tura de cicloturism, stejarii seculari din vremea lui Stefan cel Mare, jocuri in aer liber, placinte poale in brau gatite traditional si muuulta distractie – adica ingredientele perfecte ale unei sambete petrecute in natura!
Tura are ca punct de start Manastirea Dobrovat pe care o veti vizita si veti afla despre legendele comorilor din localitate. Apoi veti parcurge 3 kilometri pe plat, dintre care 2 km pe sosea (o sosea buna, necirculata intens) si un kilometru pe drum de pamant pana la locul de langa padure unde va vor astepta surprizele. Start la joaca in natura!
Tura de cicloturism este recomandata pentru copiii de peste 6 ani. De asemenea, fiind vorba despre o tura de cicloturism family, este incurajat pedalatul in familie, astfel incat cei mici sa fie insotiti de cel putin un membru al familiei, pe bicicleta.
Tura va incepe cu cateva sfaturi legate de siguranta a mersului pe bicicleta, grupul va merge compact, cu opriri destul de dese, dar scurte, in functie de nevoile copiilor.
NU este incurajata parcurgerea traseului de parintii cu masini, deoarece s-ar aglomera strada si ar putea aparea probleme legate de siguranta. In schimb, toti parintii sunt bineveniti pe biciclete!
Detaliile turei, pe scurt:
Sambata, 1 iulie 2017
punct de intalnire Manastirea Dobrovat, ora 11.00
recomandam copiilor peste 6 ani
purtarea castii – obligatorie
fiind o tura de cicloturism in familie, copilul va fi insotit de cel putin un membru al familiei, pe bicicleta
INSCRIERE
Pret: 30 lei de persoana, indiferent ca este vorba despre copil sau adult. ProBikeAddiction ofera spre inchiriere la cerere: 3 biciclete performante marca CROSS si echipament de protectie – casca, lumini. Pret inchiriere 50 de lei/bicicleta; un suport Thule pentru 3 biciclete cu prindere pe carlig. Pret inchiriere: 80 de lei. Formularul de inscriere este disponibil AICI
INFO
ProBike Addiction