Tubilustrium – Sarbatoarea trompetistilor, in premiera la Zalau

Asociaţia Trompetiştilor din România va marca în avanpremieră la Zalău sărbătorirea în premieră a Zilei Naţionale a Trompetistului din România. Evenimentul aflat la prima ediţie va avea loc în data de 22 aprilie 2014, începând cu orele 17.00 în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură si Artă a Judeţului Sălaj.

Programul evenimentului cuprinde prezentări audio-video privind semnificaţia acestei sărbători, istoricul şi rolul trompetei de la origini şi până în prezent,  intermezzo muzical şi momente interactive cu invitaţi speciali de la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca şi profesori de la Liceul de Artă Ioan Sima din Zalău, dar şi alţii.

Jazzul a fost din totdeauna un gen muzical divers şi multicultural, un continuu mix de oameni, sentimente şi muzică. Pornind de la ideea de a subscrie şi noi iniţiativei internaţionale (UNESCO) şi naţionale de la Cluj Napoca, gestul Asociaţiei Trompetiştilor din România de a marca acest eveniment în premieră la Zalău este unul natural şi deopotrivă simbolic.

Agenda evenimentului se continuă cu momentul Jazz la o ceaşcă de ceai, – Bazele şi Istoria Muzicii  Jazz în România şi în lume – prezinta prof. Viorel Mureşan, Jazz la Cluj Napoca, conferinţa susţinută de prof. asociat Ştefan Vannai, Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, completată de o audiţie şi vizionarea unui material filmat, apoi de Jazz  Latino American şi instrumente de suflat – Conferinţă şi prezentare audio-video susţinută de conf. Univ. dr. Virgil Mihaiu de la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca şi un nou intermezzo musical.

Întrucât ziua de 22 aprilie este a treia zi a Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, dorim să oferim un cadou publicului, recitalul de muzică bisericească ortodoxă românească, în interpretarea corului Lumină Lină a Catedralei Înălţarea Domnului( Complexul Spiritual Sfânta Vinere) Zalău, dirijat de către profesorul Ciprian Ghiurco.

INFO

www.asociatiatrompetistilor.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: