TRUSTED.ro: Câteva indicii pentru a depista un magazin online fraudulos

Standardele TRUSTED.ro pe baza cărora acordăm Marca de Încredere magazinelor online conțin reglementări legale și standarde considerate general acceptate în Europa și în lume. De aceea, înainte de cumpăra de la un magazin online prima oară, consumatorii ar trebui să fie atenți la câteva lucruri simple.

h

FOTO: Nmedia | Dreamstime.com

Link spre ANPC, capitalul social

Legea românescă obligă magazinul online să afișeze pe prima pagină un link spre Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). De asemenea, undeva în site trebuie să existe capitalul social al firmei care deține magazinul.

Caracteristicile produselor, prețul final

Doar denumirea produselor nu este suficientă. Fiecare pagină de produs trebuie să conțină o descriere și caracteristicile tehnice ale produselor. De asemenea, trebuie afișat prețul final, inclusiv cu TVA, în lei. Dacă nu este posibil, magazinul prezintă modalitatea de calcul a prețului total înainte de acceptarea contractului de către utilizator (adică înainte ca un client să bifeze acordul cu termenii și condițiile).

Termeni și condiții în limba română

Este obligatoriu ca termenii și condițiile să existe minimum în limba română, deși nu este interzis să fie prezentate și în alte limbi.

Toate datele de contact

TRUSTED.ro cere ca magazinul să aibă o pagină cu toate datele de contact:

  • denumirea firmei
  • numerele de înregistrare fiscală și comercială
  • capitalul social
  • adresa
  • telefonul
  • programul de lucru
  • e-mail-ul
  • numărul de notificare primit de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP)

Datele despre firmă se pot verifica online și numărul ANSPDCP se verifică pe site-ul oficial. Acest număr trebuie solicitat de către orice firmă care colectează și prelucrează date personale în scopuri de marketing (de exemplu, dacă trimite un newsletter). De asemenea, este util să trimiteți un e-mail și să dați un telefon înainte de a plasa comanda.

Garanții și drept de retragere

Potrivit noii legislații în e-commerce, magazinul online este obligat să ofere pe site informații despre garanția legală și comercială și despre dreptul de retragere al consumatorului (returnarea produsului). În plus, pe site trebuie să existe un model de formular de retragere pe care să-l folosească orice client care dorește să trimită înapoi produsul. TRUSTED.ro oferă cu titlu gratuit un model de formular. Atenție! Dreptul de retragere poate fi exercitat în 14 zile calendaristice de la intrarea în posesia fizică a produsului și returul nu trebuie motivat.

Există multe lucruri care pot fi luate în considerare înainte să achiziționați produse de pe un site al unui magazin online pe care nu l-ați mai încercat. Este bine să vedeți dacă site-ul are măcar 6 luni vechime în domeniu (verificați data de înregistrare a domeniului și dacă a avut conținut pe pagini în trecutul apropiat), dacă plata se poate face în mai multe moduri (și dacă există un link spre procesatorul de plăți online) și dacă se menționează termenele de livrare, măcar aproximative. Alte indicii importante sunt prețurile suspect de mici ale produselor și cronicile negative despre magazin în număr mare, pe site-uri de profil și în social media.

Spor la shopping și atenție în jur, mai ales în mediul online!

via www.trusted.ro/noutati

INFO

TRUSTED.ro este un proiect implementat de Gala Premiilor eCommerce, Legi-internet.ro și Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România. Niciunul dintre cele trei organisme nu este implicat în activități de comerț electronic, asigurându-se astfel obiectivitatea certificării.

Marca de Încredere Trusted.ro este un logo distinctiv acordat magazinelor online care îndeplinesc standardele de calitate impuse de către proiectul TRUSTED.ro.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Balul Bobocilor 2017 / U.N.A.G.E Artium

Marionnette Show prezinta ”Iepurele si ariciul”

Canaf LIVE @RocknRolla

Folk si alte deliciii la Ospataria ”Ulita Veche”

Scrie un comentariu: