Trippin’ Rippin’ cu SOFIE (L.A., USA), Kidamn (Ro), Scuffle (Ro)

Beat Poetry x Meru Iaşi prezintă: Trippin’ Rippin’ cu SOFIE (L.A., USA), Kidamn (Ro), Scuffle (Ro). Party funk, grooves, hip-hop, r&b. Sâmbătă, 11 Februarie, de la 10 PM la 4 AM

Serile sau sesiunile muzicale Trippin’ Rippin’ sunt călătorii sonore pornite din stranii curiozități, călătorii prin timp – trecut, prezent și viitor – prin spații imaginare, fantastice, uitate, prin ghetouri oculte și intergalactice; melanjuri “mellow, deep, hip” ce își propun, pe plan local, să ofere alternative muzicale și să promoveze explorări sonore sau ritmice mai puțin populare și, totodată, diferiți artiști, muzicieni, producători sau DJs.

Datorită vouă, celor ce ne-ați susținut la evenimentele trecute, iată-ne ajunși la o nouă sesiune ce se anunță foarte specială, cu un nou invitat, mai precis o invitată de această dată, de peste mări și țări.

SOFIE (Stones Throw Records, Boiler Room, NTS Radio)
Născută în Palo Alto, California, dar cu părinți cu origini în Iran și Austria rurală, Sofie este întotdeauna în continuă mișcare. Câteodată ar putea fi în însoritul Los Angeles, California, relaxându-se împreună cu prietenii ei de la Stones Throw Records, ca Mndsgn, Knxwledge, Anderson Paak, Peanut Butter Wolf sau Dam-Funk, și câteodată o poți găsi în Londra cea înnourată făcând tot felul de chestii grozave cu fondatorii Boiler Room. Când nu e în aceste două locuri, se află în Vienna, Austria, studiind filosofie, psihologie și engleză sau poate fi altundeva pe glob, ca și gazdă a unui eveniment sau punând muzică la un altul.

Dap! Sofie e un artist, curator, colecționar de discuri, DJ și un muzician talentat deopotrivă, fiind un instrumentalist clasic cu studii la Conservatorul din Viena, cântând la vioara și violă de la vârsta de patru ani, precum și o pianistă autodidactă. Cariera ei muzicală a obținut un imbold important când și-a început internship-ul la Stones Throw Records, o casă de discuri independentă din Statele Unite, Los Angeles, California, mai exact, urmând ca mai apoi să obțină un post full-time la aceeași casă. Datorită celor de la Stones Throw a învățat bazele DJing-ului, mixând pentru prima dată la unul din evenimentele regulate ale acestora numit “56”, găzduit de celebrul local “Mr. T’s Bowl” din Highland Park. De aici a urmat apoi legătura cu Boiler Room, când aceștia au transmis pentru prima oară de peste ocean, ea făcând warm-up pentru nimeni alții decât Dam-Funk, J Rocc și Peanut Butter Wolf. Astfel, prin intermediul acestui eveniment a început o relație, benefică tuturor, între cele două tabere, relație ce a transformat-o pe Sofie într-un membru de bază al echipei Boiler Room, ea fiind responsabilă cu găzduirea, programarea, direcția creativă și merchandising-ul.

În perioada în care a locuit în London, United Kingdom, Sofie a avut propriul ei eveniment lunar numit BONE SODA ノノ, împreună cu colegii de la Boiler Room, Skinny Macho și Truce. Derulând până în prezent, Sofie se ocupă de propria emisiune lunară, SOS Radio, la piratul post de radio londonez NTS Radio, împărtășind tot felul de muzică disco obscură, psych, funk, diferite discuri prăfuite și casete rare hip-hop sau, în general, muzică de calitate, având periodic și diferiți invitați. Până acum a împărțit scene cu mulți DJi și muzicieni, de la Kutmah, Ras G, fLako și Teebs, până la Madlib, Egon, Gaslamp Killer sau Anderson Paak, aceștia fiind doar câțiva dintre ei.

Foarte recent, Sofie a lansat la Stones Throw Records o compilație de hip-hop și soul underground de cea mai bună calitate intitulată SOS Tape. Un documentar detaliat cuprinzând 24 de piese a 26 de artiști, SOS Tape servește drept punct de convergență pentru muzicienii din întreaga lume care au avut oportunitatea de a-și face piesele auzite prin intermediul show-ului ei radio ce sfidează noțiunea de gen muzical. Cu o copertă originală, creată de artistul argentinian Gustavo Eandi, SOS Tape tocmai a fost lansată și ca un disc dublu pe piață. Pe lângă aceasta, o foarte recentă compoziție muzicală proprie a fost inclusă pe compilația casetă a labelului norvegian Mutual Intentions din Oslo.

Kidamn și Scuffle sunt gazdele și fondatorii evenimentului Trippin’ Rippin’, reprezentând și câteva dintre forțele creatoare din spatele proiectului Beat Poetry, o platformă și un eveniment muzical ce a debutat în Club Brain, la Iași, în 2010. Pasionați și colecționari de muzică, aceștia sunt cunoscuți pe scena locală, în special cea ieșeană, ca unii dintre cei mai rafinați și eclectici selectori datorită DJ seturilor lor, împărtășind sunete și ritmuri variate, de la diferite “crate diggers’ nuggets”, la jazz, soul și funk sau de la hip-hop și “neck-snapping beats” la diferite electronice abstracte, rock, psyché și world music.

Împreună cu Sofie cei trei promit o seară plină de vibrații pozitive și mișcări de dans energice, o călătorie evoluționistă a gândului și a simțurilor, extinzându-și pasiunea muzicală asupra urechilor flămânde și corpurilor frenetice.

Eveniment susținut de: Brain Events, Uman Iasi, Acaju, AltIasi.ro. Artwork: Andrei Petrea

INTRARE

Intrare / Susținere: 20 Lei de’amorul artei. Pentru a vă garanta accesul vă sugerăm să ajungeți până în ora 10 PM deoarece spațiul este limitat.

INFO

Meru Iasi

Bd. Carol I,nr. 3, Casa cu pasaj, Et. 1

E-mail: meru.contact@gmail.com

www.facebook.com/MeruIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: