TRIO IVOIRE (DE) – Concert de jazz

După o pauză de peste un an, Centrul Cultural German Iași și FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală vă dau întâlnire din nou cu muzica de calitate, joi, 24 iunie de la ora 19:00, la un concert live de excepție susținut de TRIO IVOIRE (Germania), formație cu o instrumentație unică, care reușește să creeze în jazz-ul contemporan noi conexiuni între Europa și Africa, unind balafonul african cu pianul, tobe și elemente electronice pentru a crea o muzică fără egal.

TRIO IVOIRE și-a creat un stil de muzică distinct, care depășește clișeele și îmbină plăcut tradiția, viziunea și inovația, prin măiestria celor trei muzicieni extraordinari care-l compun: Hans Lüdemann (piano/electronics), Aly Keita (balaphon/sanza (Cote d‘Ivoire), Christian Thomé (drums / percussion / electronics). Energiile creative ale formației se remarcă mai ales în punctul în care se îmbină poliritmica africană și polifonia europeană sau acolo unde sunt accentuate contrariile. Magia muzicală a TRIO IVOIRE conectează jazzul contemporan cu Africa, într-un echilibru subtil între structuri ritmice și formale, bogate și complexe și o profunzime emoțională „în spatele tonurilor” care emoționează – atinge direct inima ascultătorului.

HANS LÜDEMANN este compozitor, pianist și coordonatorul TRIO IVOIRE. Este considerat “unul dintre cei mai excentrici și expresivi pianiști europeni” (Jazz Podium) sau pur și simplu “unul dintre marii pianiști ai jazzului contemporan” (Hessischer Rundfunk) și a fost distins cu premiul “ECHO Jazz” în 2013.

În TRIO IVOIRE, el aduce prin intermediul pianului “limbajul său recognoscibil” (FAZ) în colaborare cu ALY KEITA, “magicianul balafonului” de pe Coasta de Fildeș, a cărui interpretare artistică este greu de egalat în ceea ce privește energia și carisma. Astfel cei doi sunt ca două spirite înrudite care s-au regăsit dincolo de granițele culturale. Bateristul CHRISTIAN THOMÉ conectează aceste lumi muzicale prin dinamica extraordinară a tobelor sale. Elementele electronice, folosite cu moderație de Lüdemann și Thomé, completează și contrastează cu instrumentele acustice.

Prezența pe scenele festivalurilor importante de gen, turneele, concertele sold out și ovațiile publicului sunt reacțiile la energia proaspătă a TRIO IVOIRE, prin intermediul căruia se contopesc Europa și Africa, două lumi care, la prima vedere, ne par a fi foarte îndepărtate.

INTRARE

Intrarea este gratuită; La acest eveniment, conform reglementărilor în vigoare, sunt disponibile doar 65 de locuri; Accesul în sală se face în intervalul 18:30 -19:00 și doar în baza rezervării locului; Rezervarea locului se face completând următorul formular . Pentru siguranța și liniștea tuturor, nu uitați că purtarea măștii este necesară pe toată durata evenimentului; Evenimentul va avea o durată de 1h30min.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German Iasi și FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală, în parteneriat cu Goethe-Institut și Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iași, în cadrul proiectului “Iași Jazz Nights”.

INFO

Centrul Cultural German

Str. Lascar Catargi nr. 38, Iasi

Telefon: 0040-232-214051

E-mailinfo@kulturzentrum-iasi.ro

Web: www.kulturzentrum-iasi.ro

FBwww.facebook.com/DeutschesKulturzentrumIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: