„Transparență universitară: probleme și soluții”-dezbatere publică

Organizatorii comunitari – din cadrul proiectului Erupţie Anticorupţie al Fundației Synergetica şi Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi, împreună cu partenerii săi (Departamentul de Stat al SUA prin Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Centrul de Resurse Juridice și Student ARC), cu sprijinul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași organizează, vineri, 31 mai 2013, de la ora 11.00, prima dezbatere publică dedicată studenților cu tema „Transparența universitară: probleme și soluții”.

Scopul dezbaterii este de a analiza împreună cu studenți, reprezentanți ai universităților de stat din Iași și autorități locale câteva probleme arzătoare pentru studenți.

Dacă te-ai săturat să nu mai prinzi loc în cămin, dacă ești nemulțumit de condițiile din sălile de curs sau dacă șpaga la cazare este și pentru tine o problemă de actualitate, atunci vino să îți afli drepturile și să găsim soluții la toate problemele studențești care trag în jos sistemul universitar.

TEME DE DISCUTIE

Temele de discuție ce vor fi ridicate în cadrul dezbaterii publice pentru studenți au fost selectate în urma unui chestionar aplicat online de organizatorii comunitari din Iași, în perioada 22 aprilie – 9 mai 2013,  cu scopul de a afla care sunt principalele problem cu care se confruntă studenții din Iași.

Astfel, din cele 70 de persoane care au răspuns întrebărilor, 21% consideră că numărul mic de locuri în cămine este principala problemă pentru studenți, 12% consideră că dotarea sălilor de curs ar trebui adusă în discuție, iar 10% cred că taxele de studiu sunt prea mari. Totodată, 8% dintre respondent sunt de părere că o problemă majoră pentru studenți este șpaga la cazare.

La întrebarea „Care sunt problemele legate de planul de învățământ pe care le întâmpinați în cadrul facultății la care studiați?”, 61% reclamă lipsa materiilor orientate spre practică, în timp ce 23% cred că materiile pe care le studiază la facultate sunt nefolositoare.

Întrebați: „Ce probleme credeți că ar trebui abordate la o întâlnire între studenți și conducerea universității?”, 29% au menționat admiterea mai strictă la unele specializări, 15% șpaga pentru un loc în cămin, 13% taxele universitare. Pe de altă parte, 84% dintre respondeți sunt de părere că universitatea trebuie să resolve problemele studenților, în timp ce doar 6% consideră că studenții pot juca un rol în rezolvarea acestor probleme. Rezultatele chestionarului vor fi discutate în timpul discuției de vineri, 31 mai 2013.

Dezbaterea va fi moderată de: Radu NICOLAE, politolog, expert anticorupție, Adrian BABOI-STROE, expert politici publice și Codru VRABIE (coordonatorul proiectului www.piatadespaga.ro). De asemenea, vor mai lua cuvântul reprezentanți ai mediului universitar, ai asociațiilor studențești și alți experți în domeniu.

Proiectul se derulează cu sprijinul: Asociației pentru Jurnalism și Online Media, Alianței Naționale a Organizaților Studențești din România, Asociației Studenților Francofoni Iași, Societății Pentru Psihologie și Stud Pass.

INFO

Corp R, Sala R502 Universitatea Al. I. Cuza
www.uaic.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: