Tradițiile românești de Crăciun, la ICR New York

Institutul Cultural Român din New York, în colaborare cu Biserica românească “Sf. Maria” (Queens, NY), are plăcerea de a vă invita să va bucurați de sărbătoarea Crăciunului, într-o atmosferă de sunet și culoare. Joi, 21 decembrie 2017, ora 19.00.

 

Prezentat de un grup de cca. 30 de copii, îmbrăcați în costume tradiționale românești, de la școala duminicală care funcționează pe lângă Biserica românească “Sf. Maria”, coordonați de doamna profesoară Simina Bărbos și de Pr. Chesarie Bertea, programul artistic va cuprinde:

recital de muzică de cameră: surorile Alexandra și Gabriela Ghile, și Daniela Leric vor cânta la pian, iar Maria Bărbos, la clarinet; repertoriul include, în ordinea interpretării, piese de: Mozart, Terzibaschitsch, Dunayevsky, Bach, Schumann, Burgmüller, Vivaldi, Beethoven, John Francis Wade.

recital de colinde românești și de poezii dedicate Crăciunului: “Am pornit cu colindatul”, “Afară ninge liniștit”, “Noapte sfântă”, “Astăzi s-a născut Hristos”, “S-a născut Mesia”, “Nașterea Domnului”, “Moș Crăciun”, “O, ce veste minunată!”, “Moș Crăciun cu plete dalbe “.

expoziție de icoane pe sticlă și desene colorate, pe tema “Nașterea Domnului”, realizate de copii.

La finalul evenimentului, toți copiii participanți, alături de cei din public, purtând căciulițe sau coronițe de ren, se vor prinde în horă și vor interpreta “dansul renilor”, amintind astfel legenda despre sania lui Moș Crăciun, cea plină de daruri, ce vine trasă de nouă reni năzdrăvani și zburători.

Proiectul se dorește o celebrare a tradițiilor românești de Crăciun, retrăite de cei din comunitatea românească din SUA și împărtășite celor de alte naționalități, prin intermediul actului artistic.

INFO

ICR New York

200 East 38th Street, New York, NY 10016

www.icr.ro/new-york

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Festivalul Girafelor: craft beer, street food, live music

I licked it, so it’s mine! @Time Out

Fotografia de Peisaj | The Trumpets

Smiley-Turneul National “Confesiune” ajunge si la Iasi

Scrie un comentariu: