TOP vânzări ADENIUM la Bookfest 2016

Anulregal Bookfest

Editura Adenium a participat la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia 2016, cu multe noutăţi editoriale din domeniul literaturii pentru copii, albumelor de benzi desenate, istorie, beletristică sau literatură de specialitate. În cadrul Bookfest, Adenium a organizat douăsprezece evenimente de lansare, la care au participat importante personalități ale vieții culturale românești.

Pe primul loc în topul vânzărilor se află volumul ”Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României”, editori Daniel Șandru și Alexandru Muraru, care a fost lansat la Bookfest 2016, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României, care a și prefațat cartea.

Vânzări importante au înregistrat și alte volume care au fost lansate la târg: Între Grexit și Brexit. Cronica politică a celor mai recente crize europene, de Cristian Preda, România vertebrată, de Radu Vancu, Crearea statului italian în viziunea lui Antonio Gramsci, de Ioana Cristea Drăgulin sau romanul premiat de revista Convorbiri Literare, În gaură, de Arthur Suciu.

Literatura pentru copii s-a bucurat de succes în rândul cititorilor de toate vârstele. În topul acestei categorii intră seria O inimă de Broscuță, autor Gheorghe Vîrtosu, volumele Alfabetul în 31 de poezii și o scenetă, autor Aurora Georgescu, ilustrații de Șerban Andreescu, și Greierele milionar. Fabule, autor Adela Dobran, ilustrații de Șerban Andreescu.

O lansare spectaculoasă, care a adunat mulți admiratori ai benzilor desenate, a fost cea a albumului ”Căpitanul RO. Război în inima Europei?”, realizat după un scenariu de Adrian Cioroianu, cu ilustrații de Puiu Manu.

Din aceeași categorie, a benzilor desenate, vânzări importante a înregistrat volumul Castelul din Carpați, adaptare după Jules Verne, cu desene de Șerban Andreescu.

Toate volumele lansate la Bookfest sunt disponibile pe site-ul Adenium. În curând, în librării.

INFO

Editura Adenium

Aleea Copou nr. 3, Iași

Telefon: 0040 (232) 277 998

Email: office@adenium.ro

Web: www.adenium.ro

FB: www.facebook.com/AdeniumPrint

PE ACEEASI TEMA:

Blind date with a book @Carturesti Palas

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Atelier de prins curaj @Bojdeuca lui Creanga

Intalnire cu un berar nomad @Beer Zone

Social Practice by Magnitude

Pacala si Tandala va asteapta la Bojdeuca lui Creanga

1 comentariu la “TOP vânzări ADENIUM la Bookfest 2016”

  1. Aurora Georgescu says:

    Mulţumesc cu adâncă reverenţă Editurii Adenium pentru încrederea şi sprijinul acordat, fără de care “Alfabetul în 31 de poezii şi o scenetă, nu ar fi existat!

Scrie un comentariu: