The Other Side of Hope, Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor la Berlinale

Regizorul Aki Kaurismäki a primit sâmbătă seară, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor, cu filmul The Other Side of Hope. Comedia va fi distribuită și în România de Independența Film, în luna mai a acestui an.

The Other Side of Hope este o poveste foarte actuală. Khaled este un tânăr emigrant sirian din Aleppo, orașul sirian asediat, care caută refugiu pe străzile din Helsinki. Wikström este un fost agent de vânzări care renunță la job și devine jucător de poker și cârciumar în același oraș. La jumătatea filmului, destinele celor doi bărbați se intersectează.

Aki Kaurismäki, un finlandez la curtea Ursului de la Berlin

Regizorul finlandez a fost o prezență inedită la Festival. La conferința de presă a stârnit hohote și aplauze cu răspunsurile sale.  Întrebat fiind ce poate să spună despre coloana sonoră a lui The Other Side of Hope (una foarte alertă, condimentată cu multe trupe rock finlandeze), Kaurismäki a declarat foarte serios că nu e mare lucru: “Doar câteva dialoguri și niște muzică pusă pe deasupra”. Apoi, spre stupefacția celor prezenți, i-a cerut actorului principal din film, care stătea chiar lângă el, să interpreteze câteva măsuri în direct. Actorul respectiv a recunoscut că acesta era situația de care se temea cel mai tare. Însă și-a dres vocea și apoi a făcut ceea ce i s-a cerut.

Conform criticilor prezenți la Berlin, The Other Side of Hope era favoritul pentru trofeul cel mare, Ursul de Aur.

Cel mai recent film regizat (și produs) de Aki Kaurismäki a fost Le Havre (2011), peliculă distribuită și în România de Independența Film.  Lungmetrajul a obținut premiul FIPRESCI pentru un film din competiție la Cannes 2011 și Premiul Juriului Ecumenic – Mențiune specială pentru regizorul finlandez. A fost nominalizat la Premiile Filmului European, la patru categorii (cel mai bun actor, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu și cel mai bun film) și la Premiile César, la trei secțiuni (decoruri, regizor și cel mai bun film). În 2013, Le Havre a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film european la Premiile Gopo.

Aki Kaurismäki, dealul cerbului

Aki Kaurismäki s-a născut în Finlanda și are 60 de ani. În limba finlandeză, numele său înseamnă „dealul cerbului”. Până să ajungă un nume în industria filmului, el a fost poștaș, a spălat vase pentru un restaurant și a activat pe post de critic de film. La un moment dat, a înființat (împreună cu fratele său, Mika) o casă de producție și distribuție numită Villealfa. Cei doi sunt responsabili pentru o mare parte din producțiile finlandeze încă din anii ‘80.

În 1990 a regizat primul său film în limba engleză, comedia I Hired a Contract Killer, selectat în Competiția pentru Leul de aur la Festivalul de film de la Veneția.

 

Independenţa Film este o casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

INFO

www.facebook.com/Independenta.Film97

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Eunika – un spectacol in aer liber pentru toate varstele

Ziua Europeană a Limbilor la Casa Uniunii Europene de la Viena

Copiii olandezi descoperă limba română printre alte sonorităţi multilingve

Noaptea Albă a Galeriilor Iasi, 2017

Scrie un comentariu: