Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași participă la Reuniunea Teatrelor Naţionale”, ediţia a IV-a

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău anunță desfășurarea, în perioada 20 – 30 septembrie 2018, a unui eveniment teatral de excepție, devenit deja o tradiție în spațiul cultural românesc, „Reuniunea Teatrelor Naţionale”, ediţia a IV-a.

În anul centenar, la Chișinău și-au dat întâlnire importante instituții teatrale din România și Republica Moldova. Evenimentul este organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Ministerului Culturii și Identității Naționale al României și Institutului Cultural Român,.

În cadrul Reuniunii vor fi prezentate producții recente ale teatrelor invitate de peste Prut și ale teatrelor naționale din Republica Moldova.

  • Participă:
    Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, București cu spectacolul „Scrisoarea” după Ion Luca Caragiale, regia: Horaţiu Mălăele ;
  • Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova cu spectacolele „Cealaltă ţară” de Herta Muller, regia: Alexandru Istudor şi „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, regia: Alexandru Boureanu;
  • Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași cu spectacolele „Povestea păsării fără cuib”, regia: Iris Spiridon şi „Teatru de război”, regia: Cristian Hadji-Culea;
  • Teatrul National „Radu Stanca”, Sibiu cu spectacolele : „Avioane de hârtie” de Elise Wilk, regia: Eugen Gyemant şi „D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale, regia: Silviu Purcărete;
  • Teatrul Național Târgu-Mureș cu spectacolele : „Tatăl meu, preotul” de Gabriel Sandu, regia: Leta Popescu, „Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte” de Radu Afrim şi „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia: Erwin Șimșensohn;
  • Teatrul Național Cluj Napoca cu spectacolul : „Tzara arde şi Dada se piaptănă”, concept de Ion Pop, Ştefana şi Ioan Pop-Curșeu;
  • Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara cu spectacolul : „Pe mâine” de Mihaela Iancu, concept şi interpretare: Iuliana Crăescu şi „Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia: Ion-Ardeal Ieremia;
  • Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Chişinău cu spectacolul : „Carnavalul” după Ion Luca Caragiale, regia: Alexa Visarion şi „Maria Tănase. Aş muri, moartea nu-mi vine”, regia: Nelly Cozaru;
  • Teatrul Naţional „Satiricus – Ion Luca Caragiale”, Chişinău cu spectacolul : ”Puştoaica de la etajul 13, sau dragă societate” de Mircea M. Ionescu, regia: Alexandru Grecu;
    Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Bălţi cu spectacolul : „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, regia: Emil Gaju;
  • Teatrul Muzical Dramatic „B.P. Hasdeu”, Cahul cu spectacolul : „Despărţitorul” de Ion Sapdaru, regia: Nelly Cozaru.

Programul conține și alte momente speciale: conferințe, lansări de carte, expoziții, întâlniri cu actorii.
O secțiune aparte a evenimentului o constituie audițiile publice  ale spectacolelor de teatru-document, realizate de Teatrul Național Radiofonic, București şi Radio Moldova, Chişinău.

Programul evenimentului este disponibil AICI

INFO

www.tnme.md

www.facebook.com/Teatrul.Mihai.Eminescu.MD

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

1 comentariu la “Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași participă la Reuniunea Teatrelor Naţionale”, ediţia a IV-a”

  1. Eduard Antoniu says:

    Teatrul National “Mihai Eminescu” din Timsoara nu va mai ajunge. Nu au bani de deplasare.

Scrie un comentariu: