Teatrul Naţional pune în scenă trei noi spectacole pentru ieşeni

Teatrul-National-Iasi-fotoUna din piese este semnată de avocatul Neculai Volovăţ, care debutează astfel în dramaturgie.

Trupa Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ pregă­teş­te ieşenilor iubitori de teatru trei spectacole noi, care vor fi jucate pe scenele Sălii Stu­dio, Teatrului la Cub şi Uzi­nei cu Teatru.

Cea dintâi premie­ră îl are în centru pe maes­trul Petru Ciubotaru, care sărbătoreşte 50 de ani de tea­tru. Îndrăgitul actor semnea­ză scenariul şi regia spectacolului „Tinereţe fără bătrâ­neţe şi teatru fără de moar­te“, iar alături îi sunt sceno­graful Nicolai Mihăilă şi con­sultantul muzical Ion Ursu­lescu. Spectacolul, un ade­vă­rat recital al lui Petrică Ciubotaru, cu participarea co­piilor Sofia Theodora Gaţu şi Tudor Teodoriu, este programat pentru 17 ianuarie, de la ora 18, la Sala Studio, iar biletele pot fi achiziţionat­e cu 22 de lei (reduceri pentru elevi, studenţi şi pensionari).

În febra repetiţiilor se află şi actorii care vor juca în „Onorabili în direct“, piesă care îl aduce la Iaşi pe regizorul Sorin Militaru. Textul este semnat de avocatul ieşean Neculai Volo­văţ, care debutează astfel în dramaturgie. Spectatorii vor pu­tea viziona piesa la Cub, pe 24 ianuarie, de la ora 19, iar biletele costă 32 de lei. Spec­tacolul va fi reluat pe 26 şi 31 ianuarie, de la aceeaşi oră.

Cea de-a treia premieră va avea loc în luna februarie şi îşi va întâlni publicul la Uzina cu Teatru. Irina Popes­cu Boieru montează spectacolul Cum am devenit stupid după Martin Page, iar pe afiş sunt actorii Andrei Gri­gore Sava, Radu Ghilaş, Haruna Condurache, Oana Sandu, Constantin Avăda­nei, Emil Coşeru, Brându­şa Aciobăniţei, Georgeta Bur­­dujan, Radu Homicea­nu, Andreea Boboc. Scenografia poartă semnătura in­con­fundabilei Marfa Axen­ti, cea care a fost distinsă cu pre­miul de excelenţă al Sena­tu­lui UNITER în 2013, chiar la gala organizată la Iaşi.

Tot la Naţional, amatorii de tea­tru se pot bucura de un „one man show“ cu Dumitru Georgescu, câştigătorul premiului pentru cel mai bun actor la Gala Tânărului Ac­tor „Hop“ de la Costineşti. Acesta va urca pe scena Uzi­­nei cu Teatru cu spectacolul „Gabriel“, acelaşi cu care şi-a adjudecat râvnitul premiu „Hop“. Reprezenta­ţiile sunt programate pentru 16 şi 23 ianurie, de la 19.30.

Sursă: www.ziaruldeiasi.ro; Autor: Liliana Gînju

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: