Teatrul “Luceafărul” Iași – bilantul artistic al anului trecut

Pentru Teatrul “Luceafărul”, 2017 a fost un an foarte bun din toate perspectivele artistice. Statisticile arată că repertoriul permanent s-a îmbogățit cu șase noi producții, tot una și una, la ambele săli ale teatrului, pentru toate categoriile de public.

Astfel, in 2017, au intrat in repertoriu: Vrăjitorul din Oz dupa Frank L. Baum, Cei trei purceluși un spectacol de Constantin Brehnescu, Un pedagog de școală nouă după I.L. Caragiale, Năzdrăvanul din stele după Alina Nelega, Harta senzorială a Iașului (tur performativ), L-am visat pe Moș Crăciun de Constantin Brehnescu.

Numărul total de reprezentații din ultimele 12 luni a depășit numărul zilelor anului, ridicându-se la 460, susținute atât la sediu, cât și în turnee și la festivaluri naționale și internaționale din țară și străinătate. Toate acestea au atras un număr record de spectactori: 76.500!

Numeroasele selecții și distincții ale instituției ieșene sunt o dovadă incontestabilă a calității programului artistic, opțiunilor repertoriale, colaboratorilor și trupei. Echipa a participat la Festivalul Internațional de teatru de la Mistelbach (Austria), cu Hansel și Gretel (în limba germană), o creație foarte bine primită de public și specialiști. Alte prezențe internaționale au fost în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unde artiștii de la “Luceafărul” au jucat Capra cu trei iezi (în engleză și română) la Londra, Dublin și Edinburgh. Un turneu cu Harap Alb s-a făcut în Republica Moldova, iar la finele anului, Albinuța după Grigore Vieru s-a jucat la Cahul.

La Festivalul “Gulliver” de la Galați, Teatrul “Luceafărul” a fost invitat cu Hansel și Gretel, un spectacol modern care combină storytelling-ul și teatrul de obiecte. Pentru publicul tânăr, tot la Galați s-a jucat Pisica verde de Elise Wilk, o creație care a reprezentat o premieră națională din perspectiva mijloacelor de expresie scenică (utilizînd sistemul silent disco) și i-a adus lui Bobi Pricop cea dintâi nominalizare la Premiul pentru Regie din Galele UNITER, înscriind numele Teatrului “Luceafărul” în prestigioasa listă a teatrelor din prima ligă. Pentru întâia oară în 27 de ediții ale Galei un teatru pentru copii și tineret, “Luceafărul” din Iași, a ajuns în palmaresul UNITER.

O altă participare la un eveniment internațional a fost la Festivalul “ImPuls” din București, cu spectacolul Năzdrăvanul din stele de Alina Nelega.

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului de teatru școlar “Hai la teatru!” a celebrat Ziua Mondială a Marionetei și Ziua Internațională a Teatrul pentru Copii și Tineret oferind celor peste 700 de elevi-artiști oportunitatea să evolueze într-un cadru profesionist și să fie premiați pentru creativitate artistică.

Cel mai important eveniment al anului trecut a fost cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), un eveniment apreciat ca “festival remarcabil” de un juriu de nouă experți internaționali conduși de Sir Jonathan Mills, ex-directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari festivaluri ale continentului.

Ediția a X-a a FITPTI s-a orientat spre “Orizonturi”, geografice, artistice, culturale, umane, reunind peste 500 de oameni de teatru de pe 5 continente, din 29 de țări, majoritatea pentru prima oară în România, cu exclusivități naționale de anvergură internațională.

FITPTI a reușit, printre altele, prezența pentru prima dată în România exclusiv la Iași a companiei lui Peter Schumann, celebra Bread and Puppet Theatre, expunerea, de asemenea în premieră în România, a Selfie Automaton, expozitia care a reprezentat țara noastră a Bienala de Arhitectură de la Veneția. În program s-au aflat artiști din Vietnam, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Brazilia, Africa etc. Un seminar internațional de critică teatrală a făcut ca FITPTI să fie menționat și în cadrul Premiile Europa pentru Teatru (Roma).

Bilanțul artistic al anului 2017 înregistrează foarte multe superlative la Teatrul “Luceafărul”, așezământ unde exigența estetică și excelența se întâlnesc în misiunea asumată de a menține instituția ieșeană în prima linie valorică a domeniului.

Foto: Liviu Chirica

INFO

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi

Str. Grigore Ureche nr. 5 Iaşi

Telefon: 0232-212662

E-mail: teatrul_luceafarul@yahoo.com

Web:www.luceafarul-theatre.ro‎

FBwww.facebook.com/teatrul.luceafaruliasi

PE ACEEASI TEMA:

“Hai la teatru!”, pentru a XII-a oară

Spectacolul „Punguta cu doi bani” la Teatrul Luceafarul

Vrajitorul din Oz @Teatrul Luceafarul

Spectacolul de teatru: ”D’ale lui Pacala” @Teatrul Luceafarul Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Program Cinema Ateneu: 23-29 aprilie 2018

O nouă competiție sportivă în Nord. Au început înscrierile la Crosul Nordului Teioasa Trail

Ilustratori in vitrina

De ziua lor, bibliotecarii se vor transforma în „Cărți vii”

Scrie un comentariu: