”Te iubesc dar nu pe tine” @Ateneul din Iasi

Fiecare om căsătorit, bărbat sau femeie, se gândeste uneori cum ar fi să încerce măcar o dată sexul cu altă persoană. Dincolo de iubire, ipocrizie sau blazare, fiecare are un coridor întunecat, plin de patimi si plăcere. Vineri, 24 iunie 2017, de la ora 10:00, la Ateneul din Iasi.

Subiectul dulce-amar, dar mereu actual, este dezvoltat în registru comic de o distribuţie irezistibilă: Paula Chirilă/Alina Chivulescu, Leonid Doni, Anca Dinicu/Doina Teodoru şi Andreas Petrescu.

Inspirată din situaţii de viaţă la care fiecare s-a gândit sau le-au trăit, „Te iubesc, dar nu pe tine” completează seria comediilor scrise de Andreas Petrescu, în care de la naivitate la situaţii amuzante imposibil de reale, nu e decât un pas.

Şirul de replici şi întâmplări ce te vor face să râzi cu lacrimi este declanşat de întâlnirea accidentală dintre un barbat acompaniat de amantă şi nevasta lui, însoţită de iubitul ei. Din punctul în care fiecare dintre cei doi încearcă să îşi ascundă perechea neoficilă, situaţia scapă de sub control, iar comedia îşi intră în drepturi.

BILETE

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri: 40 lei/ 30 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

INFO

Ateneul din Iași

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulDinIasi

 

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: