Targul de Turism “Vacanta”

Afis_targul-de-turism_vacan

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) organizează în perioada 27 – 29 martie, la Iași, cea de a 3-a ediție a Târgului de Turism “Vacanța”.  La Târgul de Turism “Vacanța”, care va avea loc la Palas Mall, în aceste zile, între orele 10 și 20.00, aproximativ 20 de companii cu tradiție în acest domeniu își prezintă ofertele cu reduceri de până la 30% pentru sezonul estival. Intrarea la Târgul de Turism “Vacanța” este liberă.

Pentru a veni în sprijinul celor care au început să-și facă planuri pentru vacanța ideală în 2015, expozanții vor oferi:

  • mari reduceri de preț pentru pachetele de vacanță cumpărate pe durata târgului;
  • tombole cu premii la standurile proprii:

Emblematic pentru vizitatorii ieșeni și nu numai, Târgul de Turism VACANȚA  primește la fiecare ediție mii de persoane, cei mai mulți turiști alegând această perioadă pentru achiziționarea pachetelor turistice pentru sezonul estival al anului 2015. Bugetele de călătorie se stabilesc, de multe ori, tot în perioada Târgului de Turism, având la bază informațiile prezentate de agențiile de turism.

Prin târgurile de turism organizate la nivel național ANAT este mai aproape de publicul său, de clienții finali, astfel încât acestea reprezintă un prilej foarte bun de a le prezenta acestora oferta operatorilor de turism: consiliere turistică de calitate, discounturi pentru rezervări timpurii, destinații inedite, pachete pentru toate buzunarele etc.

Târgul de Turism de la Iași vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă completă de pachete de vacanță pentru vara și toamna acestui an. Turiștii care doresc să meargă în concediu în stațiuni la malul mării sau în locații continentale pot primi într-un timp foarte scurt toate informațiile de care au nevoie și pot lua astfel o decizie de cumpărare foarte avantajoasă atât din punct de vedere financiar, cât și calitătiv.

Organizarea de târguri de acest tip ajută mult publicul interesat de vacanțe în a economisi timp pentru a afla informațiile dorite. Practic, într-o oră sau două, orice persoană poate să facă o radiografie a destinațiilor și ofertelor turistice pentru ca la final să poată lua o decizie corectă pentru vacanța mult dorită. Bineînțeles, că perioada aceasta este încă una convenabilă pentru a alege o vacanță deoarece prețurile sunt reduse”, a spus Grigore Alecsa, președintele ANAT pentru regiunea Nord-Est.

INFO

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România

www.anat.ro

PE ACEEASI TEMA:

BagExpo, la Palas Mall

TÂRG DE ARTĂ ŞI ANTICHITĂŢI, ÎN WEEK-END, LA PALAS MALL

Targul pentru scoala Excelsior, editia a IV-a

Târg de meșteșugari și producători locali la Castelul Miclauseni

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Fratelli On AIR|Live continua cu… VITA DE VIE!

One, two, three, byron! @The Trumpets

Showlandia prezinta spectacolul “Calatorie in lumea desenelor”

Applebum Romanian Tour @Underground Pub

Scrie un comentariu: