A doua ediţie a Târgului de Cărţi şi Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg” va avea loc în perioada 14 – 18 octombrie 2016, de vineri până marți, la Palas Mall Iasi.
Ideea organizării unui nou târg de carte, într-un cadru jalonat de markeri culturali şi sociali importanţi precum începutul noului an şcolar/universitar şi Sărbătorile Iaşului prilejuite de hramul Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei, a apărut ca un reflex natural al necesităţii existenţei unui târg de carte de toamnă, în tandem cu LIBREX-ul care marchează, an de an, Primăvara cărţilor la Iaşi.
Iată, aşadar, că toamnă fiind, e timpul să numărăm mai ales… cărţile bune, frumoase, utile, importante, rodnice pentru minte, inimă şi suflet… care s-au adunat, vreme de un an, în cataloagele editoriale şi pe care ni le dorim să le luăm acasă ca pe nişte prieteni dragi, să le citim, să le mângâiem şi să umplem, mai apoi, cu trupurile lor rafturile bibliotecilor, o altfel de Arcă – pentru că sunt mulți cei care nu ar putea trăi fără cărți și care pot spune oricând că „Acasă” înseamnă ”Acolo unde sunt Cărți”.
INFO
Târgul de Cărţi şi Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg”