Targul ”Bucuriile Toamnei”, 26-29 septembrie

Consiliul Judeţean Iaşi prin Camera Agricolă Judeţeană Iaşi si Primăria Municipiului Iasi vă invită să participati la Târgul Bucuriile Toamnei care se va desfăsura în perioada 26-29 septembrie pe B – dul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Deschiderea oficială va avea loc în data de 26 septembrie ora 11.00.

La acest târg vor participa peste 60 de producători agricoli si mestesugari din comunele judetului Iasi, din judetele Moldovei si din zonele tării, care vor prezenta si comercializa produse traditionale si tărănesti de sezon. “Ideea care stă la baza organizării acestui eveniment este promovarea produselor traditionale românesti pe care să le putem cumpăra direct de la producatorii locali. Astfel, se ajută atât micii producători să îsi vândă produsele, dar se sustine totodată si dezvoltarea sectorului produselor cu traditie. Multi ieseni îsi doresc să cumpere produse agroalimentare direct de la producător, de a scapa de atmosfera tipică a supermarketului, de a simti gustul micului negot: o laudă a produselor bine facute, o invitatie spre degustarea bucatelor, o achizitie a unui produs cu un gust diferit de cele pe care le găsesti la orice magazin din oras”, a declarat dl. Cristian Mihai Adomnitei, Presedintele Consiliului Judetean Iasi.

Iesenilor le sunt dedicate la aceasta editie o serie de concursuri. Vom avea un concurs dedicat gospodinelor si gospodarilor, care vor fi invitati să vină cu cel mai mare borcan din sticlă, pe care îl au gol în cămară si producătorii îl vor umple la sfârsitul evenimentului cu legume pentru murături.

Un alt concurs este dedicat mediului on-line, cine sharează si strânge cele mai multe like-ri la evenimentul nostru va primi un cos cu bunătăti din partea producătorilor participanti la târg. Ultimul concurs se adresează chiar expozantilor, care vor intra în competitia amenajării celui mai frumos stand. Câstigătorul va fi premiat cu materiale publicitare care vor sustine marketingul si promovarea producătorului respectiv la viitoarele evenimente de acest gen. Regulamentele de participare la concurs vor fi publicate pe site-ul nostru www.cajiasi.ro.

Târgul Bucuriile Toamnei este un eveniment dedicat micilor producători, unde consumatorii pot cumpăra produsele traditionale si locale românesti, alimente traditionale, proaspete, preparate după vechi retete românesti, direct de la cei care le produc. Acest târg face parte din seria de actiuni din cadrul proiectelor privind sustinerea micilor producători demarată de Consiliul Judetean Iasi încă de la începutul anului trecut”, a declarat dna. Monica Ionela Pandelea, Directorul Camerei Agricole Judetne Iasi

Parteneri de organizare: Direcţia Agricolă Judeţeană Iaşi, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, Directia pentru Sănătate Publică Iasi.

INFO

www.cajiasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Eunika – un spectacol in aer liber pentru toate varstele

Ziua Europeană a Limbilor la Casa Uniunii Europene de la Viena

Copiii olandezi descoperă limba română printre alte sonorităţi multilingve

Noaptea Albă a Galeriilor Iasi, 2017

Scrie un comentariu: