Târg de Cadouri pentru Mama organizat de mărțișor la Iulius Mall

la-multi-ani-mama-targ-de-cadouri-pentru-mama-iulius-mall-iasi-afis
CEL MAI MARE TÂRG DE CADOURI REALIZATE DE COPII PENTRU MĂMICI, DE MĂRȚIȘOR, LA IULIUS MALL
În acest week-end, IULIUS MALL va fi gazda celui mai mare târg de cadouri pentru mămici. Ineditul manifestării constă în faptul că autorii darurilor sunt copii din cinci instituţii de învăţământ preşcolar din Iaşi, care vor utiliza sumele strânse în urma vânzării pentru a finanţa proiecte pentru grădiniţele lor.

Târgul de Cadouri pentru Mama va avea loc la etajul doi din IULIUS MALL, sâmbătă, 1 martie, între orele 10:00 – 20:00, şi duminică, 2 martie 2014, între orele 10:00 – 18:00. Timp de o săptămână, prichindeii au confecţionat, cu atenţie şi migală, mărţişoare, felicitări şi diverse alte accesorii, cadouri prin care cei mici doresc să le demonstreze mămicilor cât de mult le iubesc. Grădinițele care şi-au anunţat participarea sunt: Grădiniţa PP 16, Grădiniţa PP 14, Grădiniţa PP 26, Grădinița PP 23 și Grădinița PP 24.

Pe lângă scopul creativ, târgul are, totodată, şi un rol educativ, copiii câștigând bani din vânzarea cadourilor făcute de ei, care vor finanța un proiect din grădinița lor. Astfel, persoanele care vor cumpăra articolele realizate de prichindei vor contribui la achiziţionarea de materiale didactice, la amenajarea de clase sau spaţii de joacă, la cumpărarea de ghivece cu flori sau la organizarea unei excursii, toate pentru cei mici.

INFO

www.iuliusmall.com
pr@iuliusmall.com

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Asociația 4Culture anunță vernisajul expoziției FILM – proiect curatorial la Iași și București

Rezervări online pentru Serile FILIT

Program Cinema Ateneu: 26-28 septembrie 2018

Cinema Ateneu în aer liber. Patru proiecții speciale pe pietonalul Ștefan cel Mare

Scrie un comentariu: