Tanar si pasionat de film? Poti ajunge in juriul de la Cannes

Criticii de film tineri din România sunt invitati să candideze pentru a face parte din juriul Révélation France 4  si a participa la următoarea ediţie a Semaine de la critique din cadrul  Festivalului de la Cannes. Selectia este organizată de Sǎptǎmâna Criticii în colaborare cu Institutul Francez şi Institutul Cultural Român.

Candidatul selectat va fi invitat la Festivalul de Film de la Cannes pentru a avea un contact direct cu practica jurnalismului de cinema. Alături de colegi din Argentina, Franta si Mexic, criticul român va face parte dintr-un juriu care, prezidat de un regizor, va decerna Premiul Révélation France 4 unuia dintre cele şapte filme în competitie. Ghidati de un coordonator editorial, cei patru tineri critici vor difuza informatii despre peliculele selectate în Semaine de la Critique  pe  canalele lor curente (bloguri, site-uri, reviste de specialitate).

Sǎptǎmâna Criticii s-a dedicat, de la începuturile sale, descoperirii tinerelor talente în cinema. Creatǎ de Sindicatul francez al Criticii de Cinema în 1962, sectiunea onorează prima si a doua operǎ a cineastilor din întreaga lume. În decursul timpului, la Semaine a distins cineasti precum Bernardo Bertolucci, Ken Loach, Wong Kar-Wai, Jacques Audiard, Guillermo del Toro, François Ozon, Alejandro Gonzales Iñárritu, Gaspar Noé sau, mai recent, Rebecca Zlotowski, Valérie Donzelli si Jeff Nichols.

CONDITII DE PARTICIPARE

  • Vârsta cuprinsǎ între 22 si 30 de ani
  • Sǎ fie pasionat(ǎ) de cinema si sǎ desfǎsoare o activitate de amator sau semi-profesionistǎ în domeniul criticii de cinema (sǎ modereze un blog, sǎ contribuie la un site internet, o revistǎ de cinema sau la o emisiune de radio sau televiziune s.a.)
  • Sǎ manifeste disponibilitatea de a împǎrtǎsi propria viziune despre cinema si despre activitatea sa cu tineri critici din întreaga lume
  • Sǎ aibă cunostinte solide de limba englezǎ pentru a putea viziona filmele subtitrate în limba englezǎ si pentru a putea participa la discutiile cu ceilalti membri ai juriului. Cunoasterea limbii franceze nu este obligatorie. Candidatul selectionat va putea redacta articolele în limba maternǎ.
  • Sǎ fie disponibil în perioada 13-25 mai 2014

INSCRIERE

Cererile vor fi trimise la Institutul Francez din România si la Institutul Cultural Român numai prin e-mail la adresele:  thomas.grand@institutfrancais.ro si icr@icr.ro Nici o informaţie despre candidaturi şi evolutia dosarelor nu va fi transmisǎ prin telefon sau prin e-mail.

  • Data limitǎ de depunere a candidaturilor: vineri 14 martie 2014

CONTINUTUL DOSARULUI DE CANDIDATURA

  • Un CV în limba englezǎ însotit de o fotografie
  • O scrisoare în limba englezǎ care sǎ prezinte modul în care candidatul a descoperit domeniul cinematografiei si al criticii, precum si practica jurnalistică proprie ilustratǎ prin exemple (link-uri, articole etc).
  • Un articol în limba românǎ despre un film de lungmetraj la alegere (max. 1 500 semne)

Orice dosar incomplet, trimis dupǎ data de 14 martie 2014 sau care nu corespunde criteriilor de selectie va fi respins. Candidatul din partea României va fi selectat de comun acord de Sǎptǎmâna Criticii, Institutul Francez din România şi Institutul Cultural Român. Decizia finală va fi comunicatǎ participanţilor la sfîrşitul lunii martie 2014.

Candidatului selectionat îi vor fi asigurate: cheltuielile de cazare la Cannes si transportul;  o acreditare la Festivalul de la Cannes;  acces privilegiat la filmele din cadrul Sǎptǎmânii Criticii; intâlniri zilnice cu critici si profesionisti din domeniul filmului;  oportunitatea de a fi ghidat în timpul festivalului de un coordonator editorial; prezenta în Juriul Révélation France 4, care va premia unul dintre cele sapte lungmetraje din competiti.

INFO

www.semainedelacritique.com

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: