Social Practice by Magnitude
Întâlnirea tuturor învățăceilor, aflați la începuturi sau intermediari, e prilej de socializare, fixare a cunoștințelor, relaxare și căpătarea de și mai multă siguranță în mișcare.
Întâlnirea tuturor învățăceilor, aflați la începuturi sau intermediari, e prilej de socializare, fixare a cunoștințelor, relaxare și căpătarea de și mai multă siguranță în mișcare.
Agenţia de turism CONVENTUS cu sediul în Iaşi, bd. Carol I, nr. 11, Corp A-UAIC parter, oferă studentilor şi absolvenţilor Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, stagii de practică în turism pentru o perioadă de 4 luni, 120 ore, începând cu 1 martie 2015.
Începe-ţi cariera cu un internship în universitatea ta. Dacă visezi să lucrezi în domeniul comunicării, relaţiilor publice, jurnalismului sau marketingului, înscrie-te pentru un stagiu de practică în Departamentul de Marketing Educaţional, Evenimente şi Imagine Academică.
Și în acest an, Iulius Management Center (IMC), parte a grupului de companii Iulius, va sprijini mediul universitar ieşean, oferindu-le tinerilor şansa conturării unor cariere de succes. Recent, compania a demarat cea de-a doua ediţie a programului de internship „Rising Stars at IMC”, derulat în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.
British Council Iasi recruteaza candidati care isi doresc o experienta reală de lucru si oportunităti de mentorat pentru programul de internship de 6 luni.